Vaccinarea obligatorie. Protest în fața Parlamentului

Zeci de oameni protestează în fața Parlamentului României, în contextul în care în Comisia de Sănătate se dezbate legea care ar putea introduce vaccinarea obligatorie.

Oamenii spun că fiecare are dreptul să decidă dacă acceptă sau nu vaccinul, iar un act medical nu poate fi impus. Legea care introduce vaccinarea obligatorie este discutată, astăzi, în Comisia de Sănătate de la Camera Deputaţilor, scrie Mediafax.

În contextul actualei epidemii de coronavirus, acest proiect legislativ ar putea fi adoptat în procedură de urgenţă. În acest context, zeci de oameni protestează în faţa Parlamentului. Dacă legea dezbătută luni în Parlament va fi adoptată, un număr de opt vaccinuri ar urma să devină obligatorii în cazul copiilor din România.

Principala critică

Proiectul este deja foarte discutat şi a generat foarte multe controverse. Principala critică la adresa acestuia este faptul că un număr de opt vaccinuri ar urma să devină obligatorii în cazul copiilor din România. În cazul în care părinţii care nu acceptă vaccinarea propriilor copii, cei mici ar urma să nu mai fie primiţi în colectivitate, creşă, grădiniţă, şcoală, iar părinţii copiilor nevaccinaţi ar putea primi amendă.

Legea care a trecut de senat în 2017 prevede sancţiuni pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor ce pot merge de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel