Vaccinul anti-COVID ar urma să fie valabil 9 LUNI de la rapel. Se schimbă condițiile de călătorie. Noi REGULI simplificate, cine are liberă trecere

Vaccin anti-COVID
Vaccin anti-COVID

Comisia Europeană va recomanda un termen limită de 9 luni pentru valabilitatea vaccinurilor anti Covid-19. 

Comisia Europeană va propune ca statele membre să continue să primească toţi călătorii vaccinaţi cu doze aprobate la nivel comunitar. De asemenea, solicită ţărilor să-şi redeschidă graniţele pentru toţi cei care au folosit vaccinuri aprobate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În același timp, actualizările propuse introduc noua limită de timp pentru valabilitatea vaccinurilor COVID, sugerând că va fi nevoie de rapeluri după perioada de 9 luni, arată Mediafax. 

După 9 luni de la rapel, persoana vaccinată cu ambele doze nu va mai putea beneficia de certificatul verde în baza vaccinării anti-COVID-19.  Propunerile care acoperă călătoriile din afara UE urmează să fie anunţate.

Comisia face recomandări, statele membre decid

Guvernele UE fac eforturi ca blocul să uniformizeze diferenţele de reguli pentru a ajuta la protejarea capacităţii de a călători, după ce au folosite o serie de abordări contrastante cu privire la valabilitatea vaccinurilor şi la modul de gestionare a dozelor de rapel. Comisia oferă recomandări care ar putea fi implementate de către naţiunile membre.

Noi restricții în Europa

Ţările din UE se luptă pentru a contracara cel de-al patrulea val de pandemie cu diferite grade de restricţii, pe fondul ratelor de vaccinare inegale. Germania are în vedere vaccinarea obligatorie pentru unele grupuri vulnerabile, Italia a impus limite pentru persoanele nevaccinate, iar Danemarca are în vedere impunerea măştilor de protecţie în transportul public. Austria a restricţionat călătoriile de agrement ca parte a unui blocaj de trei săptămâni.

Ca o garanţie suplimentară, ar fi necesară dovada unui test PCR negativ pentru toţi călătorii care au fost vaccinaţi cu un vaccin aprobat de OMS care nu este aprobat de autorităţile de reglementare a medicamentelor din Europa.

Fără zone galbene, verzi sau roșii? Doar călătorii vaccinați, trecuți prin boală sau esențiali vor avea acces liber

În conformitate cu ceea ce comisia numeşte „o abordare simplificată”, de la 1 martie, UE va face călătoriile pe deplin dependente de statutul călătorului şi nu de ţara de origine – statele membre ar trebui să permită accesul doar călătorilor vaccinaţi, recuperaţi sau esenţiali.

Ţările care nu fac parte din UE au timp până în martie să îşi mărească în continuare ratele de vaccinare, mai arată sursa citată. 

După creşterea capacităţii din iunie până în octombrie, companiile aeriene europene au început să se retragă. Săptămâna aceasta, numărul de locuri oferite pentru zborurile din Austria este cu 39% sub nivelul din 2019, o scădere cu 3 puncte procentuale de la începutul lunii noiembrie pe baza datelor oferite de instrumentul de urmărire a zborurilor OAG. Scăderi similare au avut loc în Franţa şi Germania.

Eşecul este probabil să continue până la Crăciun şi ar putea avea un impact asupra planificării vacanţelor din vara anului 2022, care au loc de obicei la sfârşitul anului, a declarat directorul general al Ryanair, Michael O’Leary, potrivit sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel