Vaccinurile contagioase ar putea împiedica ca bolile de la animale să ajungă la oameni. Dar cu ce riscuri?

Imaginați-vă un vaccin care se răspândește de la o persoană la alta, sau de la un exemplar la altul în cazul animalelor, la fel ca virusul cu care vrea să lupte: este o posibilitate despre care se vorbește de ceva vreme, dar ideea a fost revitalizată de când cu pandemia COVID.

Teoretic, „însămânțarea” unui vaccin contagios, de exemplu, în populațiile de animale sălbatice suspectate a fi purtătoare de viruși periculoși pentru oameni, ar putea chiar să creeze imunitate de turmă deja la acele specii și să prevină orice răspândire virală în fază incipientă.

Este însă o idee controversată și nu lipsită de riscuri: să vedem de ce.

Potrivit Centers for Disease Control and Prevention din SUA, 60% din toate bolile infecțioase și 75% din cele emergente sunt de origine zoonotică: înseamnă că își au originea la animale și, în plus, nu se poate prezice când este transmisă omului.

Cu toate acestea, atunci când se întâmplă acest lucru, intervențiile puse în aplicare sunt toate reactive. Răspândirea virală este adesea scăpată de sub control, așa cum am văzut pentru actuala pandemie de COVID, potrivit publicației Focus.

Ce se pregătește?

Progresele în editarea genelor și o mai bună înțelegere a modului în care virușii se răspândesc au accelerat ipoteza, deja avansată în anii 1980, de a crea viruși atenuați, modificați genetic, capabili să se răspândească printre animale și să solicite imunitatea la infecție, mai degrabă decât boala în sine. Prevenirea infecțiilor direct la animale ar reduce probabilitatea ca virusurile lor să ajungă la oameni.

În prezent, sunt studiate vaccinuri infecțioase împotriva Ebola, tuberculoza bovină și febra Lassa, o boală hemoragică virală care are originea la șobolani și este responsabilă pentru aproximativ 300.000 de infecții umane în Africa de Vest în fiecare an. 

Dar vaccinurile de acest tip ar putea opri în fază incipientă alte boli zoonotice, precum ciuma (transmisă prin mușcătura puricilor infectați cu șobolani), febra West Nile (prezentă la păsările sălbatice și răspândită de țânțari), boala Lyme (transmisă prin căpușe) , rabie (transmisă de obicei prin lilieci).

Potențial mare

După cum explică un articol tematic de pe site-ul National Geographic, vaccinurile contagioase care se studiază în prezent pentru animale folosesc citomegalovirus (CMV), un virus aparținând familiei Herpesvirus, care odată contractat rămâne în organism pe viață.

Mai mult, acești virusuri diferă de la specie la specie, iar utilizarea lor ca vectori reduce riscul ca vaccinul să fie transmis unei specii de animale care nu ar trebui vaccinată.

Administrate direct animalelor prin injecții, vaccinurile împotriva Ebola și tuberculoza bovină folosind acest tip de vector sunt extrem de eficiente. Dar prevenirea pe scară largă nu este posibilă prin vaccinarea animalelor una câte una. 

Teoretic, conform studiului PNAS, un vaccin transmisibil împotriva febrei Lassa ar reduce infecțiile la populațiile de rozătoare cu 95% în decurs de un an. Până în prezent, însă, au fost efectuate doar experimente de laborator, care nu testează eficacitatea acestor vaccinuri în teren sau siguranța eventualei lor eliberări.

Riscurile

Virusurile sunt organisme instabile genetic și supuse unor mutații frecvente. Un vaccin care se răspândește singur ar putea dezvolta capacitatea de a trece la alte specii, inclusiv la oameni, cu consecințe și mai dăunătoare decât boala pe care urma să o eradice.

Mai mult, eliberarea completă a animalelor de virușii care le bântuie înseamnă eliminarea unui mijloc natural de a-și limita populațiile: de exemplu, rozătoarele care răspândesc virusul Lassa sunt animale invazive care distrug culturile și contaminează alimentele. 

Fără virusul care să-i țină la distanță, numărul lor ar putea crește foarte mult. Și din moment ce virușii și bacteriile trăiesc în ecosisteme extrem de competitive, eliminarea unui actor din aceste rase invizibile ar putea favoriza avansarea altor agenți patogeni mai periculoși.

Testările

Până acum, singurul experiment cu un vaccin contagios din laborator a fost făcut în 1999 în Isla del Aire, în largul coastei de est a Spaniei, pentru a proteja o populație de iepuri de două infecții extrem de letale: boala hemoragică virală și mixomatoza.

După capturarea a 147 de iepuri, jumătate dintre aceștia au fost vaccinați cu versiunea atenuată a unui virus hibrid iar jumătate pur și simplu eliberați după ce au fost microcipați.

O lună mai târziu, 56% dintre animalele nevaccinate aveau anticorpi împotriva ambelor virusuri. Transmiterea imunității a avut loc, dar experimentul a rămas o încercare izolată.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News