Vadim Krasnoselski a fost reales președinte în Transnistria, teritoriu nerecunoscut ca stat de nicio altă țară

Sursă foto: Deschide.md
Sursă foto: Deschide.md

Vadim Krasnoselski a fost reales președinte al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene (RMN).

Separatistul Vadim Krasnoselski a fost reales în funcția de lider al administrației de la Tiraspol cu 79,4%, în cadrul scrutinului de duminică, 12 decembrie, care nu a fost recunoscut de autoritățile de la Chișinău și nici de comunitatea internațională. La aceste pretinse alegeri prezența a fost de circa 35,2%, ceea ce indică o neîncredere a populației față de puterea de facto de la Tiraspol.

Anterio, presa a scris că holdingul Sheriff a făcut totul pentru ca actualul lider transnistrean, Vadim Krasnoselski, să mai obțină un mandat la alegerile de duminică, 12 decembrie. Puterea din regiune, aflată sub controlul holdingului Sheriff, calcă în picioare democrația. Sunt declarații ale mai multor activiști civici din regiunea transnistreană.

Într-o conferință de presă la IPN, Nadejda Bondarenco, activistă civică, a menționat că la alegeri a vrut să participe și deținutul politic Oleg Horjan, acuzat pe nedrept și închis în una din închisorile din regiune. Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a constat că Horjan a fost condamnat de instanțe neconstituționale. „Respectiv, din punct de vedere juridic, el nu mai este condamnat. Nici nu i-au refuzat, dar nici nu l-au înregistrat. Este clar că oamenii se tem și nu au spus nici da, nici nu, însă termenul pentru înregistrare s-a încheiat”, a remarcat activista.

„Doi candidați nu au fost înregistrați pe motiv că nu au colectat corect semnăturile. Altul și-a retras candidatura. Au rămas doar două persoane – actualul președinte și o persoană absolut necunoscută, un oarecare Serghei Pînzari. Este clar că în asemenea circumstanțe, luând în calcul că a fost exclusă și rata de participare și a fost eliminată opțiunea „contra tuturor”, oamenii nu au o alegere”, explică Nadejda Bondarenco, sugerând că victoria lui Krasnoselski este asigurată înainte de scrutin, precizează Deschide.md.

MAE NU recunoaște așa-zisele alegeri din Transnistria. Delegația rusă a fost pe poziții. Avertisment: Republica Moldova nu va avea unde fugi

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că nu recunoaște legitimitatea alegerilor organizate astăzi în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

”Ministerul Afacerilor Externe al României nu recunoaște legitimitatea așa-ziselor alegeri organizate la 12 decembrie 2021 în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează, și cu această ocazie, faptul că România susține o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, în conformitate cu dreptul internațional, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional și fără afectarea viitorului său european.” anunță MAE. 

ProTV Chișinău transmite că Transnistria a preluat practica rusă și a organizat alegeri prezidențiale timp de trei zile. La alegeri s-au înscris doi candidați. Unul este actualul lider al regiunii, al doilea nu este cunoscut oamenilor din zonă. 

Scrutinul nu este recunoscut de Chișinău și nici de comunitatea internațională. Se pare însă că alegerile vor fi recunoscute oricum, chiar și indiferent de prezența la vot. Oamenii spun că au votat pentru un viitor mai bun, așa cum îl văd ei mai bun: ”Pentru viitor, ca să fie pace, să nu fie probleme”, ”În primul rând votez pentru Rusia, pentru pământul nostru, pentru toți oamenii buni” (citește continuarea AICI). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel