Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM, a fost aşteptat, vineri seară, în faţa Casei Presei de un grup de tineri care au început să îl huiduie. Tinerii din PRM au protestat faţă de decizia lui Corneliu Vadim Tudor de a dizolva organizaţia de tineret. Vadim Tudor susține că așa zișii protestatari sunt, de fapt, oameni aduși de viceprimarul Capitalei, Victor Iovici, de la Administrația parcurilor. ”Sunt niște mâncători de lebede cu aurolacul în nas”, a spus despre aceștia Vadim, la Realitatea TV. Liderul PRM susține că mitingul organizat de Iovici ar fi menit facă uitate cele două mitinguri împotriva PDL. Vineri, pensionarii au demonstrat în fața Academiei Militare, iar timișorenii l-au huiduit pe Emil Boc, aflat la o întâlnire de partid în orașul de pe Bega.
"Mincinosul de Vadim, mincinosul de Vadim, trădătorul de Vadim, trădătorul de Vadim. PRM-ul suntem noi. Ieşi afară!", au scandat protestatarii, informează Realitatea.
"Mi-au furat internetul acum vor să mă scoată din fruntea partidului. Am convingerea că viceprimarul Capitalei Iovici organizează aşa ceva. Îl voi da afară din partid pentru acţiuni de tip terorist. El e în spatele acestor derbedei. Alupoaiei îşi bătea joc de site-ul ziarului Tricolorul, ziarul meu, pentru ca săptămâna asta să îl confişte de tot. Ne înjură pe toţi la rând. Asta se numeşte fraudă informatică ", a spus liderul PRM. Vadim a mai declarat că marți va organiza o ședință de excludere a lui Iovici, care astfel își va pierde și funcția de la primăria Capitalei.Conducerea PRM a decis dizolvarea organizaţiei de tineret a formaţiunii, după ce pe site-ul Tricolorul nu au mai apărut niciun fel de informaţii, decât un comunicat de protest al echipei tehnice.
Citeşte şi:
Scandal în PRM: Corneliu Vadim Tudor dizolvă cu înjurături Organizaţia de Tineret
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News