Vafe cu mere, desertul apreciat de toată lumea

FOTO: Freepik @Racool_studio
FOTO: Freepik @Racool_studio

Un desert simplu de realizat, iubit de toată lumea. Mărul este unul dintre cele mai populare și sănătoase fructe, accesibil tot timpul anului.

Ingrediente

Două mere mici

180 grame făină tip 650 (făină obișnuită)

O linguriță și jumătate de praf de copt

O jumătate de linguriță bicarbonat de sodiu

O linguriță de scorțișoară

Sare

50 grame migdale măcinate

240 ml băutură de ovăz

Patru linguri sirop de arțar

O linguriță oțet de mere

4 linguri cremă de ciocolată

Ulei pentru coacere și zahăr pudră pentru decor

Mod de preparare

Merele se spală, se curăță de coajă și se dau pe răzătoarea mică.

Ingredientele uscate (făina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu, scorțișoara, sarea și migdalele măcinate) se amestecă. Băutura de ovăz se amestecă cu siropul de arțar și oțetul de mere. Ingredientele umede se amestecă cu cele lichide până se obține un aluat omogen.

Aluatul astfel obținut se ”coace” în aparatul de vafe, care a fost preîncălzit și uns cu ulei. Vafele se coc fiecare în parte, apoi se lasă la răcit înainte de a fi unse cu crema de ciocolată.

Crema de ciocolată se încălzește la bain-marie până devine suficient de fluidă pentru a fi turnată peste vafe.

Pentru servire se presară vafele cu zahăr pudră și se stropes cu cu crema de ciocolată.

Poftă bună!

Beneficiile consumului de mere

Merele sunt cele mai populare și la îndemână fruncte, putând fi găsiteîn orice sezon.

Acestea sunt foarte versatile, putând fi consumate ca atare, sub formă de suc sau în amestec cu alte fructe  ori legume, precum și în deserturi variate.

Un măr mic, de aproximativ 100 de grame, conține 51 de calori, 0,6 grame de proteine, 0,5 grame de grăsime, 11,6 grame de carbohidrași, 2,5 grame de fibre, 100 mg de potasiu, 6 mg vitamina C, cu afect antiinflamator,

În contextul acestui ”bagaj” nutrițional, consumul de mere vine la pachet cu câteva beneficii importante pentru sănătate.

Poate reduce colesterolul

Merele conțin pectină, o fibră naturală prezentă în plante. Cercetări recente efectuate de European Journal of Nutrition au arătat că consumul de mere întregi bogate în pectină a avut un efect de scădere a colesterolului la voluntarii sănătoși, în comparație cu sucul de mere.

Pot proteja împotriva diabetului

Merele au un indice glicemic (IG) scăzut datorită conținutului lor de fibre. Acest lucru, împreună cu conținutul lor ridicat de flavonoide, poate contribui la îmbunătățirea sensibilității la insulină, ceea ce este important atât pentru gestionarea greutății, cât și pentru prevenirea diabetului.

Poate preveni obezitatea

Studiile pe animale au arătat că pectina extrasă din mere poate ajuta la reglarea microbiomului intestinal (bacteriile intestinale benefice), care la rândul său poate ajuta la prevenirea obezității și a altor tulburări inflamatorii. Studiile pe oameni par, de asemenea, promițătoare, dar sunt necesare mai multe cercetări.

Pot proteja împotriva bolilor de inimă

Merele sunt bogate în polifenoli, compuși vegetali protectori, dintre care unul este un flavonoid numit quercetină.

Cercetările efectuate de American Journal for Clinical Nutrition au constatat că persoanele cu un nivel mai ridicat de quercetină (în principal prin consumul de mere) prezentau un risc mai scăzut de a suferi de mai multe boli cronice, inclusiv boli de inimă și chiar astm.

Pot fi benefice pentru sănătatea oaselor

Se consideră că aportul de fructe și legume este asociat cu o densitate osoasă mai mare și cu îmbunătățirea sănătății oaselor. Rezultatele unui studiu efectuat pe femei sănătoase sugerează că merele, în special, pot minimiza cantitatea de calciu pierdută din organism și, prin urmare, pot îmbunătăți rezistența oaselor, notează GoodFood.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel