Mirela Vaida, care a fost atacată la jumătatea lunii martie de o femeie cu un bolovan, chiar în timpul emisiunii "Acces direct" pe care o prezenta, primește o nouă lovitură! Instanța a schimbat încadrarea acuzaţiei de tentativă de omor. Acum, cercetările vor continua pentru distrugere, ultraj contra bunelor moravuri.
Mirela Vaida se declară revoltată și indignată de decizia procurorului.
"Nu am cuvinte să-mi exprim indignarea, frustrarea, teama cu care trăiesc din acel moment. Se face o lună de la atac şi acele femei poate sunt chiar libere. Dar nu am ce să cer unor femei bolnave, fără adăpost. Am ce să cer unor procurori care sunt plătiţi de noi ca să ne apere, care nu ştiu să-şi facă datoria sau nu văd acest pericol iminent pe care eu îl văd. Sunt revoltată, mai ales că sunt jurist de profesie. Mă simt în pericol în acest moment şi sunt indignată.", a spus Mirela Vaida, la Antena 3.
"Am trăit o ameninţare legată de viaţa mea, s-a întâmplat în direct dintr-o breşă de securitate a echipei de pază. (...) Femeia a venit cu patru bolovani de câte trei kilograme. Cum poate procurorul să spună că este numai distrugere de bunuri şi ultraj contar bunelor moravuri? Practic, procurorul ne spune cu subiect şi predicat, într-o ţară a UE, că putem oricând să dăm cu bolovani în cap pe stradă, că nu te las până nu te omor, că dacă faci aceleaşi lucruri nu răspunzi penal. Cel puţin asta înţeleg eu din ce spune procurorul în ordonanţă. Asta mă face să nu mai am încredere în sistemul românesc de justiţie.", a precizat vedeta, sâmbătă, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu