Val de accidente în Bucureşti şi în ţară. Tonetă cu mâncare izbită în Capitală, accident cu două maşini în Mureş, tragedie pe ATV

Unsplash/ Lucian Alexe
Unsplash/ Lucian Alexe

Duminică, 28 mai, au fost înregistrate mai multe accidente grave, atât în Capitală, cât şi pe şoselele din ţară. 

Update: Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă, duminică seară, că traficul rutier este restricţionat pe sensul Piteşti - Bucureşti al autostrăzii A1, la kilometrul 73, în zona localităţii dâmboviţene Petreşti, din cauza unui accident în care au fost implicate două autotrenuri.

Conform sursei citate, un TIR a rămas imobilizat parţial pe prima bandă.

Accidentul nu s-a soldat cu victime.

Traficul se desfăşoară dirijat, pe a doua bandă, arată Centrul Infotrafic.

 - ştirea iniţială - 

În Bucureşti, în zona Academiei Militare, o tonetă de mâncare a fost izbită în urma unui accident auto. Doi angajaţi au ajuns la spital cu arsuri, de la uleiul încins care a sărit pe ei, iar o persoană care mânca la o terasă din zonă s-a înecat cu mâncare în urma accidentului şi a avut nevoie de resuscitare. 

Conform martorilor de la faţa locului, un bărbat în vărstă de 70 de ani se afla la volanul maşinii care a izbit toneta. 

Cinci răniţi pe DN 13, după un impact frontal 

Un accident rutier soldat cu cinci persoane rănite a avut loc, duminică după-amiază, pe DN 13 Târgu Mureş - Sighişoara, în zona localităţii Acăţări din judeţul Mureş.

Centru Infotrafic anunţă că două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului, cinci persoane au fost rănite şi necesită îngrijiri medicale.

Traficul este oprit temporar în zonă şi se estimează reluarea circulaţiei după ora 19,00, arată Centrul Infotrafic, scrie Agerpres. 

Tragedie pe ATV. Tată şi fiu, morţi în urma unui accident 

 Un bărbat şi fiul său în vârstă de 9 ani au decedat, duminică după-amiază, după ce ATV-ul pe care aceştia se aflau s-a izbit de un stâlp, accidentul petrecându-se în localitatea Cosoba din judeţul Giurgiu.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, din primele cercetări a reieşit faptul ATV-ul era condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Cosoba, care nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La un moment dat, ATV-ul, pe care se afla ca pasager fiul în vârstă de 9 ani al bărbatului, ar fi intrat într-un stâlp pe strada 12 Fraţi din localitate.

În urma impactului, ambele persoane au decedat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel