Spania se va confrunta în această săptămână cu un val de căldură excepţional pentru această perioadă a anului, cu temperaturi maxime de 40 de grade Celsius aşteptate în Andaluzia, în contextul în care ţara iberică suferă deja din cauza unei secete prelungite ce are consecinţe catastrofale pentru agricultură,
Spania va experimenta în zilele următoare "temperaturi excepţional de ridicate pentru această perioadă a anului", demne de "valori estivale", a avertizat într-un comunicat Agenţia de meteorologie spaniolă (Aemet).
Acest val de căldură, asociat cu sosirea "unei mase de aer foarte cald şi uscat de origine africană deasupra Peninsulei Iberice şi Insulelor Baleare", va atinge perioada sa de vârf spre sfârşitul săptămânii în sudul ţării, a precizat aceeaşi agenţie publică spaniolă.
Potrivit Aemet, temperaturile vor depăşi 30 de grade Celsius marţi şi miercuri în mare parte a sudului ţării, cu posibile valori de vârf de 35 de grade Celsius în Andaluzia, precum şi în regiunile Valencia şi Murcia, pe coasta mediteraneeană.
Temperaturile vor continua să crească şi vor atinge "în manieră generalizată 35 de grade Celsius joi şi vineri în jumătatea sudică a ţării şi în Valea Ebrului din nord-est, cu valori de până la 40 de grade Celsius" aşteptate în Valea Guadalquivir din Andaluzia.
Potrivit Aemet, temperaturile vor fi în această săptămână cu 6-10°C peste media valorilor normale din acest anotimp. Dar, în anumite locuri, ele vor depăşi chiar şi cu 15-20°C valorile normale pentru sfârşitul lunii aprilie, a precizat pe Twitter purtătorul de cuvânt al agenţiei spaniole, Ruben del Campo.
Acest val de căldură survine în contextul în care Spania traversează o primăvară anormal de caldă şi de uscată, mai ales în regiunea Catalonia, care se confruntă cu cea mai gravă secetă a sa din ultimele decenii, unde autorităţile au luat deja măsuri pentru a reduce consumul de apă.
În lipsa precipitaţiilor, rezervoarele de apă - care stochează apa de ploaie pentru a putea să o utilizeze în lunile mai uscate - se află doar la un sfert din capacitatea lor în această regiune, potrivit autorităţilor locale. Totodată, mulţi agricultori au fost nevoiţi să renunţe în ultimele săptămâni la însămânţări.
"Ne aflăm într-un moment dificil din punct de vedere hidrologic", cu atât mai mult cu cât pânzele freatice şi rezervoarele de apă spaniole au fost afectate în ultimii ani de o lipsă cronică de precipitaţii, a declarat săptămâna trecută ministrul Agriculturii din această ţară, Luis Planas.
Potrivit datelor transmise de serviciul european Copernicus pentru schimbări climatice (C3S) publicate joia trecută, Europa, continentul în care temperatura creşte de două ori mai repede decât media globală, a cunoscut anul trecut cea mai călduroasă vară înregistrată vreodată de la începutul măsurătorilor centralizate din 1950.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu