A venit decizia în cazul Ferma Băneasa.
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa.
În urma deciziei, omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la șapte ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare și Paul-Philippe de Hohenzollern a primit trei ani și patru luni.
Din completul de judecată au făcut parte magistrații Florentina Dragomir, Ioana Ilie și Ionuț Matei.
”Începând cu luna noiembrie 2006, inculpaţii Truică Remus, Roşu Robert Mihăiţă (avocat la Ţuca Zbârcea şi asociaţii . n.r.), Tal Silberstein, Benjamin Steinmetz au constituit un grup infracţional care a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate nelegal de Al României Paul Philippe prin oferire de bani/bunuri persoanelor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi şi complicitatea la săvârşirea, de către aceste persoane, a infracţiunii de abuz în serviciu, prin punerea la dispoziţie şi semnarea înscrisurilor necesare, traficarea influenţei reale asupra funcţionarilor publici.” conform DNA.
Prejudiciul din dosar se ridică la peste 145 de milioane de euro, din care peste 135 de milioane de euro reprezentând contravaloarea terenurilor fostei Ferme regale de la Băneasa şi aproape 10 milioane de euro- pădurea Fundu Sacului din Snagov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu