Spitalele din Craiova au atins capacitatea maximă. În Oltenia, nu mai este niciun loc liber la ATI, pentru bolnavii de COVID -19.
În Dolj şi Olt sunt 58 de paturi de Terapie Intensivă pentru persoanele confirmate cu SARS-COV2 sau suspecte de infecţie cu acest virus, dar toate sunt ocupate, scrie Mediafax.
Ultimele locuri libere, cele de la spitalul suport Covid Caracal, au fost ocupate marți, spune Alexandra Popa, directorul medical al instituţiei: „La momentul actual, avem 15 pacienţi pozitivi internaţi în ATI şi avem două locuri pentru suspecţi. Din cele 15 paturi, 10 sunt dotate cu ventilatoare. Practic, nouă ne-ar mai trebui încă 5 ventilatoare”.
În tot judeţul Dolj sunt şapte spitale care primesc bolnavi COVID sau suspecţi de infecţie cu SARS-COV2, însă doar două spitale au locuri la ATI pentru aceşti pacienţi. Iar numărul paturilor este de numai 34. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, de exemplu, sunt pacienţi în stare gravă, pentru care nu au fost găsite locuri libere în Terapie Intensivă. Secţia ATI are şi spitalul Filantropia, spital suport Covid, însă locurile din Terapia Intensivă de aici nu pot fi folosite pentru infectaţii cu SARS-COV2, spune Lorena Dijmărescu, directorul medical al spitalului.
„Avem paturi, dar nu avem ATI Covid. Avem ATI non-covid pentru că manageriem singura Clinică de Hematologie din Oltenia, iar aceşti pacienţi de Hematologie şi Oncologie, în multe cazuri ajung în serviciul de ATI”, spune Loreda Dijmărescu.
În schimb, la Cluj, autorităţile au găsit soluţii pentru a suplimenta cu 17 paturi locurile din Terapie Intensivă. Spitalul Clujana a fost transformt în spital suport Covid. Aici vor fi şi aproximativ o sută de locuri pentru pacienţii COVID cu forme medii şi uşoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu