Jurnalistul Val Vâlcu a comentat prezența lui Nicolae Ciucă alături de Klaus Iohannis la summit-ul NATO de la Washington.
În spațiul public a apărut un val de critici după ce Nicolae Ciucă, liderul PNL, l-a însoțit pe președintele Klaus Iohannis la Summit-ul NATO, iar în presă au apărut fotografii cu cei doi. Val Vâlcu a fost întrebat la Antena 3 CNN dacă tot acest scandal face parte din campania electorală.
"Da", a spus scurt Val Vâlcu, apoi a continuat: "Domnul Ciolacu a răspuns la întrebări, dar nu a spus nimic nou care să nu fie de domeniul evidenței. Pe de altă parte, partidul domnului Ciolacu - FSN-ul, care a imaginat această Constituție ipocrită în care i se cere omului care ajunge președinte prin alegeri să fie deasupra partidelor... așa ceva doar monarhia constituțională poate să realizeze, să fii deasupra partidelor când tu știi că ai primit primul mandat sprijinit de un partid și mai ai nevoie de partidul ăla la al doilea mandat".
Totodată, Val Vâlcu a comentat și atacul lansat de premierul Marcel Ciolacu la adresa lui Nicolae Ciucă și Klaus Iohannis, după ce, în legătură cu faptul că președintele PNL "a fost introdus în cercurile înalte din NATO" de către președinte, acesta a spus ironic: "pe mine, mama m-a luat de mână și m-a dus la școală".
VEZI ȘI: Ciolacu, atac la Ciucă și Iohannis: Pe mine, mama m-a luat de mână și m-a dus la școală
"Am făcut o glumă, dar nu a fost glumă să spunem în urmă cu trei ani când Iohannis în fiecare seară ataca PSD-ul, domnului Seidler (Cristian-Gabriel Seidler, prezent și el în platoul Antena 3 CNN n.r.) îi convenea atunci, nu era supărat că se implică în vreo campanie domnul Iohannis pentru că USR-ul era anti-PSD, așa s-a legitimat până la pierderea alegerilor", a declarat Val Vâlcu.
Ulterior, jurnalistul a comentat și reacția lui Nicolae Ciucă. Președintele PNL a spus de ce a fost alături de Klaus Iohannis la Summit-ul NATO, după atacul lui Marcel Ciolacu.
"L-am văzut pe domnul Ciucă în discuții cu ofițeri de rang înalt, cu fostul șef al CIA, are un rol și această diplomație militară, faptul că a fost în taberele militare. Eu cred că e nevoie de un astfel de om", a mai adăugat Val Vâlcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu