Vâlcea: Peste 600.000 de lei din bugetul judeţului, pentru reamenajarea spălătoriei Spitalului Judeţean

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), secretarul de stat Vasile Cepoi, a declarat miercuri la Constanţa, cu ocazia deschiderii Oficiului Teritorial Sud-Est, că doar Spitalul Penitenciar Poarta Alba îndeplineşte cel mai înalt standard de calitate din judeţ, din cele 13 unităţi sanitare evaluate.

Potrivit sursei citate, noua curăţătorie pentru lenjeria folosită în unităţile spitaliceşti din judeţ va fi amenajată la spitalul vechi din Râmnicu Vâlcea, în incinta fostei spălătorii a acestei unităţi sanitare. Banii au fost alocaţi anul acesta din bugetul judeţului şi vor fi folosiţi pentru tencuieli şi zugrăveli, montarea de tâmplărie, placarea cu faianţă, realizarea de noi instalaţii electrice de iluminat şi forţă pentru maşinile de spălat, calandru şi uscătoare, precum şi pentru dotarea cu alte echipamente necesare unei astfel de construcţii. Reprezentanţii CJ Vâlcea au precizat că termenul de execuţie este de patru luni, ordinul de începere a lucrării fiind dat la începutul acestei săptămâni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel