Vâlcea: Sindicaliştii de pe Platforma Chimică din Râmnic, ameninţă că ies în stradă de săptămâna viitoare

Sindicaliştii de pe Platforma Chimică din Râmnic ameninţă cu ample proteste atât în Vâlcea, cât şi la Bucureşti, după ce prima rundă a negocierilor dintre conducerea CET Govora şi firmele de pe platformă asupra preţului la aburul industrial a eşuat, polonezii de Ciech Sodă România anunţând că îşi menţin intenţia de a opri producţia la Vâlcea începând de luna viitoare.

Preşedintele Sindicatului "Sodistul", Adrian Mugioiu, a declarat vineri, în cadrul Comisiei de Dialog Social convocată la Prefectura Vâlcea, că salariaţii uzinei de sodă sunt hotărâţi să iasă în stradă chiar de săptămâna viitoare, iar pe 18 septembrie, ziua când ar trebui să înceapă procesul de oprire al instalaţiilor din uzină, se vor afla în faţa Guvernului, în pericol de a-şi pierde locurile de muncă fiind 500 dintre cei 600 de angajaţi ai companiei cu capital polonez.

"Noi nu mai stăm şi acţiunile strict sindicale le vom începe de săptămâna viitoare, pe plan local, cu aproximativ 5.000 de oameni, pentru că impactul social este foarte mare. Au de suferit 50.000 de oameni, aproape jumătate din populaţia municipiului Râmnicu Vâlcea, de pe urma acestei măsuri. Nu mai putem sta nicio secundă. De săptămâna viitoare vom face demersuri la nivel local, bineînţeles cu autorizaţie, iar pe data de 18 septembrie vom fi cu toţii la Bucureşti, fără discuţii", a spus liderul sodiştilor vâlceni.

Administratorul judiciar al CET Govora, Adrian Scarlat, a afirmat că în urma întâlnirii pe care a avut-o miercuri cu reprezentanţii celor două societăţi mari cărora CET le livrează abur industrial - Chimcomplex Borzeşti (fostul Oltchim) şi Ciech Sodă România, a propus un preţ de 177,5 lei, cu 20 de lei mai mic faţă de ultimul preţ pe care l-au dat, aceasta fiind ultima ofertă pe care poate să o mai facă compania.

"Miercuri, în data de 28 august, am avut o întâlnire cu reprezentanţii acestor firme şi CET Govora a propus un nou preţ pentru aburul industrial, redus cu aproximativ 20 de lei de la ultimul preţ. Sunt nişte măsuri şi eforturi foarte mari pe care le poate face CET ca să umble la acest preţ care nu poate fi redus pentru că ar însemna să semnăm un contract sub costurile de producţie. Noi, ca şi reprezentanţii sindicatelor, sperăm să se semneze noul contract", a precizat administratorul judiciar al CET Govora, societate aflată într-o situaţie dificilă după ce la sfârşitul lunii mai a pierdut principalul excavator din cariera Alunu şi a fost nevoită să reducă la jumătate producţia de lihnit necesar pentru funcţionarea termocentralei.

Pe de altă parte, reprezentantul Ciech Sodă România, Witold Urbanovski, a afirmat că fără o implicare din partea Guvernului român situaţia nu poate fi rezolvată.

"Personal, mie îmi pare rău de această situaţie. Sunt 6 ani de luptă aici, însă noi suntem în aceeaşi situaţie pe care o are şi CET-ul. Nu putem produce sub cheltuielile de producţie şi nu putem vinde. Acceptarea preţului acesta ar însemna peste 150 de milioane pierdere pe an. O să dăm răspunsul aşa cum am promis, dar acesta s-a cam dat deja, iar preţul care e acum nu ni-l putem permite. Soluţiile nu sunt în mâinile noastre. Împreună cu Chimcomplex, SNS şi CET Govora am apelat la Guvern încă din luna mai pentru că singura soluţie pe termen scurt este cărbunele de la Complexul Energetic Oltenia", a spus reprezentantul Ciech.

Reprezentanţii Chimcomplex Borzeşti au anunţat că în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere asupra preţului, vor căuta soluţii alternative, pe lângă aburul industrial, compania primind de la CET Govora şi energia electrică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel