Vâlcov, MĂSURI în situația CHF. Guvernul, ROL ESENȚIAL

Darius Vâlcov, ministrul Finanțelor Publice, a vorbit la DC News despre măsurile care vor fi adoptate pentru a rezolva situația creditelor în franci elvețieni, dar și în euro. 

Ministrul Darius Vâlcov a prezentat măsurile, mai exact calendarul de măsuri care se vor lua, având în vedere inclusiv o Lege a Protecției Cetățeanului împotriva abuzurilor financiare.

"Această lege va trebui să fie extrem de bine analizată, eu aș dori ca și Ministerul de Justiție să se implice foarte mult pentru că soluția aceasta nu este pentru toți oamenii. Nu este chiar așa simplă de aplicat și nu cred că toată lumea vrea să se declare insolventă din punct de vedere personal. Am înțeles că sunt legi care completează și care se adreasează unei anumite nișe dintre cei care au aluat aceste credite. Până la urmă, eu nu aș vorbi doar de creditele luate în franci, dar și a celor în euro, situația nu este ușoară pentru niciunii dintre aceștia", susține ministrul.

Citește și: Curs valutar, franc elvețian: Francul elvețian a depășit 4.5 lei

Care este rolul Guvernului

"Care este rolul Guvernului, primordial, cred că ar fi acela de acrește puterea e cumpărare și de a interveni în piață în sensul de a stimula, pe de o parte, consumul, pe de altă parte, investițiile, astfel încât să avem creștere economică asfel încât să permită agenților economici să oferteze creșteri salariale, dar și statului să crească salariile sau, de ce nu, să scadă foarte mult taxele", a mai spus Vâlcov la DC News Live.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel