Consilierul premierului pe probleme economice, Darius Vâlcov, a catalogat drept "invenţie" scenariul unei "cote de 10%" în materie de disponibilizări în sistemul public, dar a precizat că se fac analize în ceea ce priveşte reorganizarea şi funcţionarea în parametri cât mai buni a unor instituţii.
"Este o invenţie, nu există aşa ceva, nicio cotă de 10% pe sistem public. Este foarte adevărat că se fac analize pe instituţii publice în ceea ce priveşte reorganizarea şi funcţionarea în parametri cât mai buni a unor instituţii, dar asta nu înseamnă că, automat, la toate trebuie ca o parte din personal să fie redus. Sunt foarte multe unde trebuie adus personal şi, probabil, aceste lucruri se vor regla în momentul în care fiecare instituţie va avea auditul complet, mai exact fiecare minister va avea un audit complet, astfel încât să se poată introduce şi digitalizarea de care vorbim atât de mult. Şi, probabil, unul dintre indicatorii cei mai importanţi atunci când se va avea în vedere reorganizarea ministerelor va fi ca cei care ştiu să lucreze pe calculator trebuie să rămână şi să fie aduşi alţii noi din piaţă dacă există o lipsă în ceea ce priveşte aceste competenţe ", a declarat Darius Vâlcov luni, la România TV, întrebat dacă în materie de disponibilizări în sistemul public "s-a bătut în cuie cota aceea de 10%".
Fiind întrebat dacă prin cele afirmate confirmă "anumite concedieri în sistemul public", consilierul premierului a precizat: "Nu, nu am confirmat, am spus că vor fi reorganizări şi vor fi foarte multe angajări. Am spus şi, şi".
Vezi și: Vâlcov: "Nu am carduri bancare". Ce face când trebuie să plătească
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu