„Proiectele pe infrastructură din PNRR sunt foarte bine scrise, dar România trebuie să se ţină de ele”, a zis Adina Vălean.
Proiectele pe infrastructura de transport din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) sunt foarte bine scrise şi coerente, dar trebuie să ne ţinem de ele, a declarat, marţi, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, la o conferinţă de profil organizată de DCNews.
'Ceea ce trebuie să facă România este să se ţină de planurile pe care le-a aşezat, le-a conceput la sfârşitul anului trecut, prilejuite în primul rând de existenţa acestui Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Cu ajutorul task-force-ului pe care l-am pus la dispoziţia României şi Bulgariei, planurile pe infrastructură din PNRR sunt foarte bine scrise, sunt coerente, dar trebuie să ne ţinem de ele. Avem acum, la începutul perioadei de finanţare, sume foarte mari la dispoziţia României: 9,7 miliarde de euro prin PNRR, dedicate transporturilor, din care aproape 4 miliarde de euro pe feroviar, 3,5 miliarde de euro pe rutier, 600 de milioane de euro pentru metrou, circa 180 de milioane de euro pentru autobuze verzi. Avem apoi instrumentul financiar european care se cheamă Connect Europe Facility cu 763 de milioane de euro garantat până în 2024, plus alte linii financiare suplimentare din care se pot atrage bani prin competiţie. Avem şi fondurile de coeziune, de 1,5 - 2 miliarde de euro numai pentru transporturi. Deci, în total sunt puşi la dispoziţie aproximativ 12 miliarde de euro pentru transporturi, dublu faţă de perioada de finanţare anterioară, 2014 - 2020. Alocările pentru infrastructura feroviară sunt fără precedent, de aproximativ 5 miliarde de euro', a subliniat Vălean.
Oficialul european a adăugat că principala ameninţare ce poate sta în calea implementării planului investiţional pe transporturi rămâne capacitatea administrativă scăzută atât din cadrul instituţiilor de stat, cât şi din companiile care ar trebui să depună proiecte.
'La sfârşitul anului trecut România a adoptat acest PNRR, dar un jalon important din acest plan este adoptarea unui plan investiţional pentru infrastructura de transport. El a fost adoptat în decembrie şi înaintat Comisiei Europene pentru analiză. Planul e foarte ambiţios, e bine conceput şi dacă ne ţinem de el este cea mai mare oportunitate pe care o avem. Principala ameninţare pe care o văd acum rămâne capacitatea administrativă scăzută. Când mă refer la capacitatea administrativă nu vorbesc numai despre persoanele de specialitate din minister sau instituţii, dar şi despre companiile care ar trebui să depună proiecte. Trebuie scrise caiete de sarcini, trebuie urmărite din punct de vedere managerial. Acest task-force e pregătit să discute pe fiecare şi să găsească soluţii atât de sprijin pentru capacitatea administrativă, care la rândul ei poate fi finanţată din fonduri europene, dar şi să depăşească obstacole de natură administrativă care pot apărea', a subliniat Adina Vălean. Întrebată dacă este posibilă o renegociere a PNRR din partea României în relaţia cu Comisia Europeană, Adina Vălean a punctat faptul că la 'un plan pe termen lung, important este să te ţii de el, pentru că altfel, dacă îl schimbi, practic, pierzi finanţările şi oportunităţile'.
'Era o greşeală să ne apucăm să schimbăm ceva în PNRR, cel puţin pe transporturi. Flexibilitate, probabil că s-ar putea găsi la Comisie, dacă în cele din urmă România vine şi spune 'Uite, mi-am mai făcut socotelile între timp, mai ales cu toate modificările existente acum, cu creşterea preţurilor la materiale de construcţii, lipsa de forţă de muncă...'. Acestea sunt chestiuni care pot fi punctual discutate, nu e nimic bătut în cuie, dar în ansamblu cred că ar fi bine să ne ţinem de ce am stabilit să facem', a spus comisarul european pentru Transporturi. Harta marilor investiţii de infrastructură în 2022 şi proiecţia pe termen mediu şi lung în domeniul transporturilor sunt teme dezbătute, marţi, în cadrul conferinţei online cu tema 'Upgrade România: Este nevoie de un pact naţional pe transporturi?' organizată de trustul DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu