Valentin Iordache (CNAB): Cursele regulate pe Aeroportul Băneasa ar urma să apară în martie 2023

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Cursele regulate pe Aeroportul Băneasa ar urma să apară din luna martie a anului viitor.

Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu este deschis, poate fi operat şi ne aşteptăm ca din luna martie 2023 să apară cursele regulate, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache.

"Încă nu sunt încheiate contracte pentru operarea de curse regulate pe Aeroportul Băneasa. Ne aşteptăm ca acestea să înceapă la începutul anului viitor, cel mai probabil în ianuarie, dar asta nu înseamnă că aeroportul nu poate fi folosit aşa cum a funcţionat şi anul trecut pe perioada EURO 2020. Vom avea şi anul acesta - chiar săptămâna viitoare aşteptăm o serie de curse charter cu suporteri, o echipă de fotbal, care vor trece prin terminalul aeroportului Băneasa. Deci, aeroportul este practic deschis, poate fi operat şi aşteptăm acum ca şi companiile să înceapă operarea de curse regulate", a spus Iordache.

În opinia sa, cel mai probabil cursele regulate pe Aeroportul Băneasa vor apărea din luna martie 2023.

"Desigur, e mai greu să începi operarea de curse regulate pe sezonul de iarnă, când cererea este mai mică, de aceea cel mai probabil abia începând cu sezonul de vară din 2023 - asta înseamnă din luna martie 2023 - să apară şi cursele regulate pe Băneasa. Există însă posibilitatea ca şi până atunci să apară cerere de operare, atât de curse regulate, cât mai ales de curse charter, atât interne, cât şi externe", a explicat el.

Reprezentantul CNAB a precizat că în acest proces de operare nu va mai conta ce tip de companie este: low-cost sau de linie.

"Aeroportul este deschis pentru trafic indiferent unde se încadrează respectivele companii aeriene Ştim cu toţii că diferenţa între low-cost şi cea tradiţională a fost aproape ştearsă în ultima perioadă. Sunt companii tradiţionale care nu mai oferă alimente la bord, sunt companii low-cost care uneori oferă, dar oferă de regulă contracost. De asemenea, tipul de servicii asigurat a început să semene tot mai mult într-o companie tradiţională şi o companie low-cost, mai ales pe curse regionale sau pe curse relativ scurte de 3 ore - 3 ore şi jumătate", a adăugat Valentin Iordache.

CNAB administrează cele două aeroporturi principale ale României: Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu, anul trecut acestea fiind tranzitate de peste 6,92 milioane de pasageri.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionează aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel