Valentin Jucan, membru CNA, a adresat o scrisoare deschisă lui Klaus Iohannis și Victor Ponta în care le propune acestora crearea unui fond audiovizual care să fie administrat de CNA. Fondul audiovizual ar urma să se constituie ”prin colectarea, anuala, a unei contribuții de 5% din veniturile realizate de distribuitorii care retransmit servicii de programe de televiziune prin reţele de comunicaţii electronice, precum şi din taxele percepute de Consiliu pentru eliberarea licențelor audiovizuale, prelungirea valabilității licențelor audiovizuale şi eliberarea avizelor de retransmisie”.
Publicitate
Valentin Jucan scrie că situația financiară a televiziunilor nu este una bună și din această cauză calitatea programelor scade, pentru că televiziunile urmăresc să facă rating. Soluția acestuia pentru rezolvarea problemei este crearea unui Fond audiovizual, care să fie împărțit în mod egal televiziunilor, de către CNA.
”Având in vedere scăderea drastică a sumelor obținute de către principalele posturi de televiziuni, din difuzarea de publicitate, precum şi faptul că furnizorii de servicii de retransmisie obțin venituri importante prin retransmisia gratuită a programelor televiziunilor private ce s-au declarat libere la retransmisie, prin prevederile prezentei Ordonanţe de urgenţă, care completează dispozițiile Legii audiovizualului, se instituie Fondul audiovizual prin intermediul căruia să se asigure un sprijin financiar pentru acele televiziuni cu capital privat care se bucură, în rândul telespectatorilor de interes şi audienţă importante.
Resursele ce vor constitui Fondul audiovizual sunt constituite dintr-o contribuție anuală de 5% din veniturile realizate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice care retransmit servicii de programe de televiziune prin intermediul acestor retele, precum şi din instituirea unor taxe ce urmează a fi percepute de Consiliul National al Audiovizualului pentru eliberarea licențelor audiovizuale, prelungirea valabilității licențelor audiovizuale şi eliberarea licențelor de retransmisie”, scrie Valentin Jucan în scrisoarea deschisă.
Mai exact, Valentin Jucan propune următoarea Ordonanță de Urgență:
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare
În temeiul art. 115 alin. 4 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta Ordonanța de urgenţă.
Art. I
Legea audiovizualului nr. 5004/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. După articolul 17, alineatul (4), se introduc două noi alineate (41) şi (42), cu următorul conținut:
(41)
Consiliul va urmări şi va asigura încasarea resurselor financiare din care se constituie Fondul audiovizual, precum şi distribuirea acestora către posturile de televiziune, potrivit dispozițiilor art. 216 din prezenta lege.
(42)
Consiliul este autorizat să stabilească, prin decizie, procedura de încasare a resurselor financiare ale Fondului audiovizual şi de distribuire a acestora către beneficiari.
2. După articolul 20, se introduc trei noi articole, cu următorul conținut:
Art. 211
Pentru asigurarea libertăţii de informare, a diversității de opinie şi a pluralismului în domeniul serviciilor de televiziune, precum şi pentru susținerea programelor de educativ-culturale, se instituie Fondul audiovizual.
Art. 212
(1) Fondul audiovizual se constituie prin colectarea, anuala, a unei contribuții de 5% din veniturile realizate de distribuitorii care retransmit servicii de programe de televiziune prin reţele de comunicaţii electronice, precum şi din taxele percepute de Consiliu pentru eliberarea licențelor audiovizuale, prelungirea valabilității licențelor audiovizuale şi eliberarea avizelor de retransmisie.
(2) Cuantumul taxelor prevăzute la alin. 1 se stabilește prin Hotărâre de Guvern la propunerea Consiliului; taxele pot fi reactualizate anual.
Art. 213
(1) Distribuitorii care retransmit servicii de programe de televiziune prin reţele de comunicaţii electronice sunt obligați să transmită, până la data de 31 mai a anului curent, pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie a anului precedent, datele oficiale privind veniturile realizate prin retransmisia programelor de televiziune furnizate utilizatorilor finali.
(2) Pe baza datelor transmise potrivit dispozițiilor alineatului 1, distribuitorii care retransmit servicii de programe de televiziune prin reţele de comunicaţii electronice vor depune la Consiliul Naţional al Audiovizualului, într-un cont special deschis la trezoreria Municipiului București, până la data de 30 iunie, contribuția de 5% din veniturile realizate prin retransmisia programelor de televiziune către utilizatorii finali.
Art. 214
(1) Sumele datorate pentru contribuția prevăzută de dispozițiile art. 212 alin. 1 reprezintă cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil.
(2) Contribuțiile prevăzute la alin. 1 se aplică asupra totalului veniturilor realizate din care s-a dedus taxa pe valoarea adăugata aferentă.
Art. 215
(1) Pentru virarea cu întârziere a sumelor ce constituie contribuția la Fondul audiovizual, de către distribuitorii care retransmit servicii de programe de televiziune prin reţele de comunicaţii electronice, Consiliul va percepe dobânzi şi penalităţi de întârziere, în conformitate cu prevederile legale privind regimul impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.
(2) Pentru urmărirea şi realizarea încasării contribuțiilor datorare Fondului audiovizual, Consiliul este autorizat să aplice procedurile de executare silită, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
(3) Dobânzile şi penalitățile de întârziere, încasate în conformitate cu dispozițiile alin. 1, constituie surse la Fondul audiovizual şi se utilizează potrivit prevederilor art. 216.
Art. 216
Sumele colectate în Fondul audiovizual vor fi virate, în mod egal, prin decizie a Consiliului, în contul şi în beneficiul posturilor private de televiziune care furnizează servicii de programe cu caracter generalist, ori de știri, informații şi dezbaterii, declarate libere la retransmisie, fără condiţionări tehnice sau financiare şi care se bucură de un interes public semnificativ, fiind situate pe primele 10 poziții ocupate în lista must carry, stabilita potrivit dispozițiilor art. 82 din prezenta lege, de către televiziunile cu caracter generalist, ori de cele de ştiri şi dezbaterii.
3. După articolul 91, se introduce un nou articol, 911 cu următorul conținut:
Art. 911
Constituie contravenție şi se sancționează cu amendă între 50.000 lei şi 100.000 lei nerespectarea de către furnizorii de servicii de retransmisie a programelor de televiziune a obligațiilor ce le revin potrivit dispozițiilor art. 213.
”Consider că, deja, timpul se scurge în defavoarea posturilor de televiziune, existând riscul să ajungem în situația unui colaps audiovizual, încununat și de un faliment al postului public de televiziune - TVR”, mai scrie valentin Jucan în scrisoarea Deschisă adresată lui Klaus Iohannis și Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu