Valentin Mihăilă continuă să impresioneze la Parma. Presa din Italia îl laudă după o nouă evoluţie de senzaţie.
”A combinat viteza, driblingul și schimbările de direcție, un mix care l-a urcat pe garduri pe adversarul său direct, Vignali.
A luat fața în multe acțiuni și a găsit spațiul porții de 3 ori, dar și mănușile lui Provedel.
Atunci când a fost scos de pe teren, Parma a pierdut din impredictibilitate”, au scris cei de la sportparma.com., care l-au notat cu 7, cea mai bună evaluare după autorul primului gol, Karamoh.
”Fuleul său va deveni extrem de util pentru Parma. Începe să se simtă bine în rolul său după ce antrenorul îi dă credit. Îi lipsește doar calitatea de a fi decisiv în ultimii metri, cu gol sau pasă de gol, dar demonstrează că are stofă de mare jucător.
A fost schimbat cu Dennis Man, care și-a etalat tehnica, dar a intrat poate prea târziu pe teren”, au scris cei de la tuttomercatoweb.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu