Consultantul politic Cozmin Gușă a lansat un mesaj emoționant în memoria lui Valentin Nicolau, în emisiunea Laviniei Șandru de la Realitatea tv.
"Problema când un om se duce este, în primul rând, durerea celor apropiați, dar în al doilea rând, și poate mai important decât această durere care trece odată cu zilele, cu anii, este ce lasă în urmă, cine a fost omul respectiv. Iar Vali Nicolau a fost cineva. Cu majuscule: A FOST UN SPIRIT VIU, A FOST UN OM CURAJOS. A lăsat în urmă operă, a lăsat în urmă o editură remarcabilă, poate cea mai longevivă și cea mai citită dintre edituri. Îmi aduc aminte că a fost singurul editor care a avut curajul să îmi publice prima carte, «Zece păcate ale României» și nu era ușor și a suportata niște consecințe. Și s-au umplut birourile de controale și a îndrăznit să facă acest lucru. Vali Nicolau pe care îl apreciem cu toții în continuare, din fericire pentru noi, prietenii lui, n-a murit. Pentru că pe lângă faptul că a lăsat în spate mulți prieteni, Vali Nicolau a făcut lucruri memorabile. Un om trăiește, de fapt, prin lucrurile memorabile pe care le-a făcut! Eu vreau să ne gândim pozitiv la Vali Nicolau. Familia lui sigur este îndurerată, dar o alinare este probabil legată tocmai de ceea ce lasă în urmă Vali Nicolau", a spus Cozmin Gușă.
"Privește cerul, nu? Să ne uităm către cer și către ceea ce a lăsat Vali Nicolau, a mai adăugat analistul politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu