Valentin Popa, demisie. Turcan: Gest de neputinţă şi incompetenţă

Raluca Turcan PNL
Raluca Turcan PNL

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, a declarat că demisia ministrului Educaţiei Valentin Popa nu vine ca un gest de onoare, ci ca un gest de neputinţă şi incompetenţă, subliniind că este evident că una dintre problemele generate de ministru a fost schimbarea regulilor de predare în învăţământului în limbile minorităţilor fără niciun fel de analiză.

Alegeri prezidentiale 2024

"Demisia ministrului Educaţiei, Valentin Popa, nu vine ca un gest de onoare, ci ca un gest de neputinţă şi incompetenţă. Moştenirea lăsată de ministrul Educaţiei este una tulburătoare şi tristă pentru milioane de copii, părinţi şi profesori. Manualele au fost cu greşeli, mai scumpe şi mai inutile ca oricând. Universităţile de tradiţie au fost sancţionate prin tăierea de bani pentru masterate şi doctorate, în strânsă legătură cu scrisoarea de susţinere pentru fostul ministru al Educaţiei din partea rectorilor.

De asemenea, au fost eliminate concursurile şi au fost înlocuite cu examenele de promovare pentru a închide intrarea cadrelor didactice în învăţământul superior, au fost scăzute standardele pentru obţinerea titlului de doctor, iar învăţământul în limbile minorităţilor naţionale a fost complet bulversat fără nicio analiză, fără niciun studiu de impact", a afirmat Turcan, la Palatul Parlamentului.

Ea a spus că singurele iniţiative ale ministrului sunt cele legate de banii alocaţi "clientelar".

"Cum este posibil să te afli pe scaunul lui Spiru Haret şi timp de 241 de zile să nu ai un singur rând scris cu privire la probleme care apasă în momentul de faţă întregul sistem de învăţământ românesc. Singurele iniţiative ale ministrului sunt cele legate de bani alocaţi clientelar, omorârea competiţiei de orice fel în Educaţie. Şi cum este posibil ca ministrul Educaţiei să fie absent la orice dezbatere publică, să nu aibă niciun fel viziune şi de opinie despre ceea ce trebuie făcut. Cine va veni în locul lui Valentin Popa în fruntea ministerului va beneficia de o moştenire grea şi va fi obligat să adopte o serie de măsuri concrete pentru a se simţi în mod vizibil un progres în sistemul de educaţie românesc", a susţinut Turcan.

Supărarea UDMR

"Am avut discuţii cu reprezentanţii minorităţilor din România şi este evident că una dintre problemele pe care le-a generat acest ministru incompetent în fruntea Ministerului Educaţiei a fost şi acea de schimbare a regulilor de predare în învăţământului în limbile minorităţilor fără niciun fel de analiză, fără studiu de impact. Pur şi simplu, este o decizie luată arbitrariu, peste noapte, care a lăsat pe drumuri mii de profesori şi care a pus în paranteză interesele a mii de copii şi părinţi care aşteptau să meargă la şcoală şi să înveţe limba română", a adăugat Raluca Turcan.

Valentin Popa a explicat joi că a decis să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei pentru că nu este de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanţei privind desfăşurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităţilor. Popa a afirmat că limba română şi România "nu sunt de negociat" şi că toţi copiii din ţară trebuie să cunoască limba română pentru a avea o şansă să trăiască şi să muncească în ţară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel