Valentin Popa, la Ministerul Educație. CNMR: Faptele lui sunt importante

Coaliția Națională pentru Modernizarea României a spus că îl susține pe Valentin Popa pentru funcția de ministru al Educației.

CNMR transmite că: "În urma consultării în calitate de președinte al CNMR a intregii conduceri a acesteia, ne afirmăm clar susținerea pentru preluarea portofoliului educației de către Valentin Popa, rector al Universității din Suceava. Facem precizarea că nu a existat nici o poziție contrară, din CNMR făcând parte organizații distincte și cu o reprezentare largă la nivelul societății (reprezentanții părinților, Consiliul Național al Rectorilor, organizații sindicale, patronale, profesionale, personalitați ale mediului socio-cultural)".

[citeste si]

În calitate de vicepreședinte al CNMR, dar mai ales rector al Universității din Suceava și președinte al Consorțiului Univeristar "Academica Plus", Valentin Popa a participat la toate negocierile ce au vizat îmbunătățirea sistemului de învățământ atât universitar, cât și preuniversitar. Abordarea argumentată și bine documentată precum și determinarea cu care a susținut fiecare pas pentru îmbunătățirea sistemului educațional determină CNMR să îi acorde întregul sprijin fără a se implica însă în jocurile politice.

Mesajul lui Cîmpeanu

Președintele Consiliului Național al Rectorilor și vicepreședintele CNMR Sorin Cîmpeanu îl susține necondiționat pe ministrul propus al Educației pentru calitățile și eforturile acestuia depuse până în prezent, afirmând că "Regret concentrarea actuala de forte pentru a demola orice și pe oricine. Astfel de abordări prin care se scot în evidență orice puncte mai slabe, neglijând aspecte pozitive esențiale, afectează întregul sistem al educației și au devenit o practică extrem de dăunătoare. M-aș bucura să existe solidaritate și spirit constructiv eficient manifestate în domeniul educației. Valentin Popa este unul dintre cei mai buni cunoscători ai mecanismelor și realităților din domeniul educației, cu bune și rele, fiind capabil să fundamenteze și să argumenteze proiecte și decizii așteptate în societate, într-un domeniu atât de important. Sunt convins că o abordare deschisă, fundamentată și curajoasă, fără ipocrizie, poate fi esențială într-un moment în care există atât de multe și de diverse provocări în fața sistemului românesc al educației".

Ce a spus Cumpănașu

"Determinarea lui Valentin Popa în bătăliile duse împreună pentru: accesul universităților la fonduri europene, creșterea bugetului alocat educației și cercetării, sporirea autonomiei universităților pe plan financiar, etc., mă determină să îl susțin cu toată tăria în numele întregului CNMR, alături de mulți rectori și de restul organizațiilor membre. Faptele lui Valentin Popa sunt mai importante în acest moment decât abordări conjucturale și contextuale pe care nu i le-am remarcat în niciuna din intâlnirile avute până acum cu decidenții." a declarat președintele CNMR, Alexandru Cumpanașu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel