Profesorul Valentin Stan a analizat, într-un interviu acordat pentru DCNews, situația din Grecia și soluțiile elenilor pentru ieșirea din criză. Analistul politic a opinat că Grecia nu va fi sub nici o formă dată afară din Zona Euro și nici nu va ieși de bunăvoie, date fiind costurile enorme pe care le-ar implica această mișcare. De asemenea, Valentin Stan crede că premierul elen Alexis Tsipras, despre care spune că și-a pierdut credibilitatea în fața liderilor europeni, nu va mai rezista pentru multă vreme în funcție după referendumul de duminică, indiferent de care vor rezultatele acestuia. Astfel, instituțiile europene ar urma să mențină Grecia pe linia de plutire până la momentul demisiei lui Tsipras, după care vor urma negocieri cu noul executiv de la Atena, ne-a mai spus analistul politic.
”Din punctul meu de vedere, ieșirea Greciei din Zona Euro este imposibilă din punct de vedere tehnic, dar nu pentru că nu ar exista un mecanism prevăzut de Tratat în acest sens, pentru că, iată, cu mecanism sau fără mecanism, Grecia poate să iasă foarte ușor din Zona Euro, dintr-un motiv extrem de simplu: la acest moment, dacă vorbim tehnic de ce se poate întâmpla în contextul creat, Grecia este în situația de a nu se mai putea finanța. Dacă Grecia se blochează în programul cu marile instituții europene și cu țările membre în Zona Euro - cei 18 în afara Greciei, nu se pune problema că Grecia este dată afară din Zona Euro. Grecia este obligată să iasă ea din Zona Euro.
Asta înseamnă că deja la nivelul anilor 2012-2013, când criza a lovit puternic Grecia, s-au făcut toate aceste prognoze. Le-au făcut specialiștii Eurogrupului. Și se vede foarte clar că într-o situație de tipul celei de astăzi, cu un blocaj total, Grecia este ea nevoită să iasă din Euro, pentru că în felul acesta poate să-și anuleze cam 60% din datorie. Sigur că există două mecanisme asupra cărora vreau să atrag atenția și care sunt extrem de importante în schema de construcție comunitară. Există așa-numitul mecanism numit Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (European Financial Stability Facility), care funcționa la nivelul anilor 2010 ca un fel de companie privată pe care o dețineau statele membre și care era gândită să ofere susținere financiară unor țări ca Irlanda, Portugalia sau Grecia, lovite puternic de criză. Numai că, atenție, acel sistem, la vremea aceea, transforma datoriile Greciei către instituții private, bănci etc. în datorii pe care și le asumau țările membre în Zona Euro, așa-numitele povești cu 'datoriile suverane'. De aceea se înființează așa-numitul Mecanism de Stabilitate Europeană, care era un fel de instituție inter-guvernamentală - el intră în funcție la nivelul lui 2013, care înlocuia facilitatea de care v-am vorbit și care scotea practic în afara problemelor cu pricina statele membre în Grupul Euro, încercând să recapitalizeze băncile aflate în dificultate prin sursele acestui Mecanism, undeva în jurul la 500 de miliarde de euro.
Ce se întâmplă acum cu Grecia? Ca oamenii să înțeleagă foarte ușor. Grecia spune așa: 'Noi nu mai vrem să plătim datoria noastră către instituții'. Numai că, atenție, refuzul Greciei de a plăti datoria către instituții înseamnă de fapt că acele țări din Zona Euro care și-au asumat deja datoriile Greciei, care au garantat anularea unei părți a datoriei Greciei către instituții private, bănci, ș.a.m.d., trebuie să suporte în continuare aceste costuri ale refuzului Greciei. De aia Germania spune: 'Nu mai putem băga mâna în buzunarul contribuabulului german'. Deci, practic, la acest moment, Grecia spunând că nu mai plătește ultimele tranșe din datoria ei, înseamnă că instituțiile care finanțau până acum Grecia - Fondul Monetar Internațional, Eurogrupul - spun 'nu' acestei finanțări. Dacă avem un 'nu' pentru această finanțare, din momentul acesta, Grecia este în incapacitate de plată. Pe 30 iunie, programul s-a închis. În incapacitate de plată, Grecia nu este dată afară din Zona Euro. Singura soluție pentru Grecia, dacă merge pe acest drum, este să iasă singură din Zona Euro. Și de ce vă spun că este imposibil să facă acest lucru, asta fiind singura soluție, culmea. Aici e paradoxul. Asta ar produce pierderi imense în Franța, în Germania, în tot acest mecanism de care v-am vorbit, de stabilitate europeană, acolo unde creditorii ar fi avut de primit bani înapoi de la Grecia.
Deci, pentru Germania, pentru Franța, pentru bănci în general, pentru Eurogrup, pentru marile instituții finanțatoare ale Uniunii Europene, ieșirea Greciei din Zona Euro ar fi un dezastru, însă minim comparativ cu ce s-ar întâmpla în Grecia, unde Drahma ar fi în cel mai fericit caz la jumătatea valorii Euro. Practic, această devaluare a monedei grecești la care Grecia ar fi obligată să se întoarcă ar însemna că pe greci i-ar costa de cel puțin de două ori mai mult decât ce ar reuși ei să-și anuleze din datorie, un dezastru extraordinar!
Ce ar însemna pentru Europa comunitară? Ce ar însemna pentru economia mondială este de neimaginat. Grecia s-ar putea duce la pierderi de 200 de miliarde de euro. Germania, de pildă, care și-a asumat cea mai mare parte din datoriile Greciei, s-ar putea să se ducă în pierderi de 100 de miliarde de euro. Sigur, Germania este o super-putere economică, nu s-ar înclina, dar ar fi o pierdere teribilă. Ar fi un dezastru dacă acest lucru s-ar întâmpla. De aceea există la acest moment o întreagă bătălie în Eurogrup pentru a menține Grecia în Zona Euro, în condițiile în care Grecia pare că se duce singură în afara Zonei.
Ce înseamnă asta? Pentru că ajungem la componenta politică a acestei tragedii sofocliene. Practic, la acest moment, Guvernul Tsipras pleacă. Despre asta e vorba. Blocajul în negocierile cu Eurogrupul pleacă de aici: politic nu se mai poate negocia cu Tsipras. Tsipras a promis practic grecilor că va anula datoriile. Așa a câștigat alegerile. A promis că nu mai plătesc. Acum, în condițiile în care programul cu Eurogrupul a fost aruncat în aer, Tsipras se întoarce la un referendum, pentru că el nu putea să livreze ce a promis. De aia a apelat la acest referendum. Numai că referendumul, chiar dacă îi va da dreptate lui Tsipras, va diviza în două jumătăți aproape egale Grecia. În aceste condiții, Tsipras pleacă. De aia Merkel nu mai vrea să discute cu el, pentru că Tsipras e expirat la momentul ăsta. Orice s-ar întâmpla după referendum în Grecia, Grecia nu are cum să părăsească Zona Euro, pentru că în Grecia s-ar produce un dezastru teribil. Deja uitați-vă, grecii experimentează pe pielea lor ceea ce le-a oferit Tsipras: bănci închise, turism care nu se mai poate relansa, pentru că furnizorii nu mai pot fi plătiți, pensionarii sunt disperați, iar pe analiza oricărui finanțist de la Banca Centrală Europeană, ideea de a scoate 60 de euro pe zi va seca tot ce este rezervă de monedă la dispoziție în Grecia până miercuri sau joi. Deci, până miercuri sau joi, cu cei 60 de euro scoși pe zi în ritmul în care se scot, băncile grecești au murit, dacă Banca Centrală Europeană nu aplică o formulă de a le susține în continuare. Ce guvern de pe lumea asta credeți că poate rezista în condițiile acestea? Fie el și cel mai populist, stângist, radical, numiți-l cum vreți. Deci Tsipras e terminat la acest moment”, a comentat Valentin Stan situația din Grecia.
DCNews: Să înțelegem că negocierile ar urma să se ducă între Europa și un alt guvern?
Valentin Stan: Negocierile se vor duce între Europa și categoric alt guvern. Tsipras nu poate să supraviețuiască după acest tsunami care a lovit Grecia. Grecia e în colaps! Oricât de mândri ar fi grecii și oricât de mult ar dori să reproșeze Europei un anume regim în relația financiară cu țara lor, toată lumea în Grecia poate să vadă că ce se întâmplă acum în țară e un dezastru. N-au rezolvat nimic, dimpotrivă! Grecia este pe marginea prăpastiei. De aia, repet, Tsipras va pleca, nu Grecia.
DCNews: Și în cât timp credeți că va pleca Alex Tsipras din fruntea Guvernului de la Atena?
Valentin Stan: Asta n-aș putea să vă spun, pentru că, vrând nevrând, Europa va trebui să se întrebuințeze puțin la acest moment în criza politică din Grecia, în sensul că, începând imediat după referendum, anumite măsuri se vor lua, pentru a ține Grecia pe linia de plutire. Și unele dintre aceste măsuri se vor lua probabil în condițiile în care Tsipras este încă la putere, însă el nu va putea să se mențină acolo. Nu are cum.
DCNews: Ca să rezumăm ce ar urma să se întâmple: Spuneți că o să se organizeze referendumul, o să se încerce menținerea Greciei pe linia de plutire până când o să plece Tsipras și o să vină cineva cu care se poate negocia.
Valentin Stan: Puteți spune și asta. Practic, la acest moment, pe datele Fondului Monetar Internațional, Grecia ar avea nevoie de un ajutor de urgență cam de 50 de miliarde de euro, până în 2018. Atenție, acesta este un ajutor de urgență, nu vorbim de celelate componente ale programului financiar pentru scoaterea Greciei din criză. Ceea ce și Tsipras a cerut. A zis: 'Vreau 30 de miliarde, pentru că altfel nu se poate', încercând cumva să limiteze situația la care s-a ajuns și care este absolut dezastruoasă. Numai că europenii au refuzat să mai discute cu el, pentru că în Europa, la ora actuală, se simte foarte clar că Tsipras e terminat. La ce ai mai discuta cu un astfel de personaj, când este vorba de salvarea Greciei, de salvarea Zonei Euro ș.a.m.d.? Și vreau să mai spun ceva: dacă s-ar merge pe scenariul ieșirii Greciei din Zona Euro, sigur, Zona Euro ar fi extrem de afectată, economia mondială, piața financiară ar fi afectată. Grecia ar fi distrusă, dar Zona Euro nu s-ar dizolva, s-ar consolida în câțiva ani de zile. Deci să nu avem impresia că acest cataclism - dacă Grecia pleacă - ar însemna ceva de genul dizolvarea Zonei Euro. Nici vorbă! Zona Euro este puternică și va rămâne în picioare. Grecia nu va rămâne în picioare.
Dar Zona Euro va fi puternic afectată și ea. Or, n-are nici o noimă să suporți un asemenea șoc dacă poți rezolva problema. Iar unul din elementele de rezolvare va fi plecarea lui Tsipras, care 'și-a semnat condamnarea la moarte' prin acest referendum, indiferent de rezultatele lui. Chiar dacă referendumul va spune 'nu', Grecia va fi atât de divizată, iar colapsul se va accelera atât de rapid în zilele următoare, încât Tsipras va pleca atât de repede că nici nu o să știm când va semna demisia.
În final, analistul politic a reamintit că ”pe 25 iunie, la Consiliul European, președintele Consiliului, cumva anticipând situația complicată, Donald Tusk spunea așa, când încă se aflau la momentul negocierilor cu Guvernul Tsipras: 'La acest moment există o activitate - deci muncă - ce se desfășoară. Ultimele ore au fost critice, dar am o foarte bună impresie că altfel decât în tragediile lui Sofocle, această poveste grecească va avea un sfârșit fericit'. Deci, atenție! Tusk nu făcea aici decât să dea o haină literară unui curent de idei, o foarte puternică și solidă componentă politică, din care rezultă că Europa a trecut de la aranjamente financiare la tipul de presiune politică și distanțare adesea văzută ca presiune principială, prin care Guvernul Tsipras este scos la marginea istoriei. Deci nu mai avem o simplă negociere, avem un levier politic prin care dislocăm o forță care s-a dovedit a fi devastatoare pentru interesele Greciei și ale Europei. De aia vă spun, Tsipras va pleca! Inevitabil!”, a conchis Valentin Stan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News