€ 5.0896
|
$ 4.3449
|
Curs valutar: € 5.0896
|
$ 4.3449
 

Valentine's day 2019. Două căsătorii de Ziua îndrăgostiților, la Deva

love-2012533_960_720_91380900
 

Valentine's day 2019. Doar două cupluri se vor căsători joi, 14 februarie, la Starea Civilă, acestea programându-se online pentru oficierea acestui eveniment chiar de "Valentine's Day", mirii având vârstele cuprinse între 38 şi 51 de ani, potrivit datelor Primăriei Deva.

Valentine's day 2019. "Chiar dacă ambele cupluri s-au programat online pentru oficierea căsătoriei exact de Ziua Îndrăgostiţilor, statisticile arată că devenii nu se înghesuie să spună 'Da' de sărbătoarea occidentală a iubirii. În ultimii doi ani, de Sfântul Valentin, la Deva a fost înregistrată o singură căsătorie", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Dana Golea.

Valentine's day 2019. Pe de altă parte, pe 24 februarie, de sărbătoarea românească a iubirii - "Dragobetele", la Starea Civilă Deva se vor prezenta patru cupluri care doresc să formeze o familie. De la începutul anului 2019, la Deva au fost oficiate 18 cununii civile, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când 21 de cupluri şi-au unit destinele în reşedinţa judeţului Hunedoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close