Valentino Rossi a ieșit la "pensie"

Valentino Rossi / Imagine de Vinod Thadhani de la Pixabay
Valentino Rossi / Imagine de Vinod Thadhani de la Pixabay

Valentino Rossi a trecut linia de sosire pentru ultima oară. 

Valentino Rossi se retrage după ce a terminat pe locul 10 în ultima cursă de la Valencia.

La finalul unui sezon dificil pentru "Il Dottore", italianul a terminat pe locul 10, în ultima sa cursă de la Valencia, în timp ce Francesco Bagnaia, un protejat al lui Rossi, care a purtat o replică a căștii sale, a terminat primul, în fruntea unui trio istoric pentru Ducati, cu coechipierii Jorge Martin și Jack Miller, pe locurile doi și trei.

Victoria a fost a patra a sezonului pentru italianul Bagnaia, care a terminat campania pe locul doi la general, în timp ce francezul Fabio Quartararo a obținut primul său titlu mondial. Dar această zi a fost dedicată unui singur om.

"Această victorie în cursă este un cadou pentru Valentino", a declarat Bagnaia, în vârstă de 24 de ani, un produs al academiei VR46, a lui Rossi.

Rossi, în vârstă de 42 de ani, a fost surprins înainte de cursă de eroul său Ronaldo, la 20 de ani de la prima sa întâlnire, la Milano, cu fostul atacant brazilian.

Ronaldo a fost cela care a fluturat steagul cu carouri pentru ultima trecere a liniei de sosire pentru Rossi.

Pe ecranul gigant al circuitului au fost difuzate o serie de mesaje video de la alte staruri ale sportului mondial, precum tenismanii Roger Federer și Rafael Nadal, dar și de la actori de la Hollywood, precum Tom Cruise și Keanu Reeves.

Însoțit de focuri de artificii, Rossi a făcut un tur de onoare, înainte de a-și opri motocicleta pentru ultima oară

"Vreau să îi dedic această cursă și să îi mulțumesc pentru ceea ce a făcut pentru noi la academie", a adăugat Bagnaia.

"Înainte de acest weekend, nu credeam că este posibil să câștigăm... dar am ajuns aici ca una dintre cele mai rapide echipe. Este cel mai bun mod de a termina", notează Mediafax.

VEZI ȘI: Marea dramă a familiei Halep, dezvăluită de Simona Halep după retragerea de la Linz

Simona Halep (30 de ani, locul 20 WTA) a transmis un mesaj emoționant la finalul sezonului, după ce a părăsit turneul de la Linz în semifinale, din cauza unei accidentări la genunchi.

Simona Halep a fost măcinată de accidentări, dar a trăit momente cumplite și pe plan personal. „Ei bine… 2021 ai fost, hmmm, greu de descris! Sinceră să fiu, a fost un an incredibil de provocator! Chiar la începutul anului, inimile noastre, ale celor din familie, au fost sfâșiate de durere, deoarece am pierdut una dintre rudele noastre foarte apropiate, sora tatălui meu, mătușa mea! A fost o persoană puternică, specială și va rămâne mereu în inimile și în mintea noastră. A fost cel mai greu moment pentru mine și mi-a luat ceva timp să-l accept, dar am înțeles până la urmă că asta este viața și că trebuie să depășim durerea și să rămânem puternici”, a scris Simona Halep pe contul de Facebook.

Jucătoarea de tenis a adăugat ulterior: „Am fost epuizată emoțional o perioadă lungă și apoi am suferit mici accidentări, până a venit cea mare, accidentarea la gambă de la Roma. Nu știam cum să mă descurc pentru că nu m-am confruntat niciodată cu așa ceva înainte. Dorința mea de a juca a fost uriașă, dar nu am putut juca câteva luni și am lipsit de la Roland Garros, nu am putut să-mi apăr nici titlul de la Wimbledon. Am început să am îndoieli și să mă întreb dacă aș putea să mă revin acolo unde am fost odată, dacă voi rezista din punct de vedere fizic.”

„Lucrul de care sunt cea mai mândră după toate aceste provocări este că astăzi am încredere că voi juca din nou bine și, cu multă muncă, voi reuși alte performanțe grozave pe teren. Anul acesta nu a început bine, dar s-a terminat într-un mod pozitiv și sunt încântată de ceea ce urmează. Îi mulțumesc lui Darren pentru că a fost alături de mine în aceste vremuri grele! Mulțumesc lui Daniel că a fost mereu acolo! Mulțumesc noului meu antrenor, Adrian, pentru că a revenit și mi-a redat încredere și un zâmbet pe teren. Mulțumesc preparatorilor fizici că au avut grijă de mine de fiecare dată. Mulțumesc familiei mele pentru că m-a susținut indiferent de situație! Mulțumesc prietenilor mei foarte apropiați pentru că îmi sunt mereu alături! Mulțumesc soțului meu pentru că face parte din viața mea! 2022, abia aștept cu nerăbdare să te cunosc, dar acum, vacanță, te rog!”, a mai transmis Simona Halep.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel