Valerică Găman, primele declaraţii din "curtea" FCSB

Fotbalistul Valerică Găman, recent transferat la clubul FCSB, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că noua sa echipă are în lot jucători foarte valoroşi şi nu ar trebui să îi scape titlul de campioană în acest sezon.

'CFR Cluj şi Universitatea Craiova sunt principalele contracandidate la titlu. Dar am văzut jucători foarte buni în lot şi dacă ne vom face treaba bine nu cred că ne poate sta cineva în faţă. Sunt jucători cu experienţă, jucători care au campionate câştigate, jucători de echipă naţională şi nu ar trebui să ne scape acest titlu', conform paginii oficiale de Facebook a FCSB.

El a menţionat că era important să se transfere la o echipă cu pretenţii. 'De ce să nu mă întorc în ţară la Steaua (n.r. - FCSB)? Am avut mai multe oferte, dar am crezut şi cred că am ales-o pe cea mai bună. Această echipă se luptă în fiecare an la campionat şi joacă în Europa. Iar mie îmi place, mai ales la vârsta asta, să joc la o echipă cu pretenţii. Asta a contat foarte mult. Mai departe nu trebuie să mă justific de ce am ales această ofertă. Am doi ani contract aici şi nu am clauză de reziliere. Sunt bucuros de ce am realizat până acum şi sper să îmi fac datoria cât mai bine aici. Eu cred că şi în Turcia mă aflam în vederile selecţionerului, dar acum că sunt în ţară va fi mai uşor pentru cei de la echipa naţională să îmi vadă meciurile', a afirmat fundaşul în vârstă de 28 de ani.

Nu a făcut pregărirea centralizată

'E plăcut să mă întâlnesc cu foştii colegi de la Astra aici. Eu am ţinut legătura cu majoritatea dintre ei. Mă simt ca acasă ca să zic aşa. Din ce ştiu eu au mai fost discuţii pentru transferul meu la Steaua. Şi când eram la Craiova, şi când eram pe final la Astra. Aşa a fost atunci. Acum mă bucur că am ajuns aici. Nu am avut o pregătire centralizată, dar cred că în 2 săptămâni voi fi 100%. Greu este la orice echipă unde sunt jucători buni. Concurenţă am avut şi în Turcia, unde erau jucători foarte buni care evoluaseră la Galatasaray şi alte echipe mari. Pe mine mă bucură această concurenţă la noua echipă, cel mai bun să joace. Eu aş prefera să joc fundaş central, dar dacă mi se va cere să joc şi la mijloc nu va fi nicio problemă, o voi face. Experienţa din Turcia m-a ajutat foarte mult, chiar mi-aş fi dorit să ajung acolo mult mai devreme. Pe mine meciurile de acolo m-au ajutat enorm', a adăugat Găman.

"Frica" de Becali

Întrebat dacă se teme de criticile patronului Gigi Becali, fotbalistul a răspuns:

'Am întâlnit fel şi fel de patroni. Nu e niciun fel de problemă. O să încerc să nu aud aceste critici. Sau o să încerc să nu-l pun în postura de a mă critica'. Găman a precizat că mijlocaşul Cristian Tănase, cu care a fost coleg şi la Karabukspor, va fi un plus pentru FCSB.

Lotul echipei conduse de Nicolae Dică se află din 21 ianuarie într-un stagiu de pregătire la Mijas, Spania. Întoarcerea în ţară este programată pentru 2 februarie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel