VALERIE TRIERWEILER - FRANCOIS HOLLANDE: Președintele Franței răspunde, după memoriile explozive ale fostei iubite

Președintele Franței, Francois Hollande, a oferit o primă reacție după ce fosta Primă Doamnă, Valerie Trierweiler, a publicat o carte de memorii care scrutează în cele mai intime secrete ale relației de 9 ani cu liderul din Hexagon.

Jurnalista scrie în volumul "Mulțumesc pentru acest moment" că Hollande este "regele limbajului dublu, al ambiguității și al minciunii permanente". Ea îl acuză pe liderul social-democrat că este "un stângist căruia nu-i pasă de cei săraci".

Prezent la summit-ul NATO din Țara Galilor, Francois Hollande a fost solicitat de către jurnaliști să comenteze gestul fostei sale iubite de a publica o carte de memorii despre viața lor intimă.

"Ne aflăm la NATO, unde se decid pacea, războiul, securitatea Franței și cea a Europei. Sunt singurele subiecte care mă preocupă în următoarele 48 de ore. Funcția prezidențială trebuie respectată. Nu voi accepta să fie pus sub semnul întrebării tot ceeea ce a fondat viața mea politică, angajamentele mele, responsabilitățile mele, mandatele pe care le exercit. Nu voi accepta să fie contestată munca mea în serviciul Franței, în special relația umană pe care o am cu cei cei mai fragili, mai modești, cu cei mai umili și cu cei mai săraci, deoarece eu sunt în serviciul lor, iar ei sunt rațiunea mea de-a fi", a declarat Hollande, citat de Le Point.

Valerie Trierweiler - Francois Hollande: Fosta Primă Doamnă, memorii "devastatoare" pentru Hollande

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel