Colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a fost întrebat de ce jucătoarea de tenis Simona Halep a fost vaccinată cu Pfizer.
„Opțiunea de a o vaccina pe Simona Halep cu Pfizer, având în vedere competițiile la care urma să plece, trebuia aleasă - din ceea ce știu - o schemă de vaccinare care se completa după o perioadă foarte scurtă. Și, atunci, trebuia să fie un vaccin care avea cea mai scurtă perioadă dintre cele două doze”, a spus, vineri seară, Valeriu Gheorghiță la Digi 24.
„Deci, ați făcut o excepție pentru Simona Halep?”, a fost întrebat, ulterior, Valeriu Gheorghiță.
„Nu am făcut o excepție”, a răspuns acesta.
Amintim că Simona Halep a spus, înaintea plecării în SUA, că este mai liniştită după vaccinarea anti-Covid-19 şi că de abia aşteaptă să joace câteva meciuri la turneul de la Miami. „Nu am avut reacţii adverse, m-am bucurat că nu am avut nimic, pentru că am avut ceva emoţii înainte, dar n-am simţit nimic. Rapelul l-am făcut cu două zile mai devreme. Am întrebat dacă e vreun risc sau e greşit şi au spus că nu, că între 19 şi 21 de zile poţi face rapelul. Şi l-am făcut la 19 zile”, a explicat Simona Halep.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu