Valeriu Gheorghiţă, la Castelul Bran: Relaxările demonstrează eficienţa măsurilor luate de autorităţi până în prezent

Foto: Facebook / RO Vaccinare
Foto: Facebook / RO Vaccinare

Valeriu Gheorghița a mers astăzi la Castelul Bran unde a vaccinat mai multe persoane în cadrul campaniei ”Maratonul Vaccinării”. 

Alegeri prezidentiale 2024

Relaxările intrate în vigoare începând de sâmbătă demonstrează eficienţa măsurilor luate de autorităţi până în prezent, situaţia intrând într-o perioadă de control din punct de vedere epidemiologic, a afirmat coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare anti-Covid-19, dr. Valeriu Gheorghiţă, scrie Agerpres. 

"Este important să consolidăm această evoluţie favorabilă din punct de vedere a pandemiei, să avem predictibilitate şi stabilitate pe termen lung, încât, progresiv, să putem să ridicăm şi alte restricţii şi să nu mai stăm cu teama că ne întoarcem la un punct zero, că ne lovim de o creştere a numărului de cazuri şi de un sistem medical care nu poate face faţă. Este important să conştientizăm cu toţii importanţa vaccinării, singura măsură care ne oferă pe termen lung stabilitate din punct de vedere epidemiologic şi care ne oferă siguranţă mai mare comunităţilor noastre şi a ţării în general", a declarat sâmbătă dr. Valeriu Gheorghiţă, prezent la Castelul Bran unde este amenajat un centru de vaccinare.

Gheorghiță, apel către primari



El a făcut un apel către primari, în special din zona rurală, să sprijine campania de imunizare.

"Nu mai cred în varianta că oamenii nu vor să se vaccineze. Oamenii nu găsesc locul, timpul, integrat în activitatea lor de zi cu zi. Aş lansa un apel un apel către toţi primarii să creeze modalităţi suplimentare adaptate la condiţiile comunităţii respective, deoarece ei cunosc cel mai bine realitatea la faţa locului. Şi rolul nostru este să sprijinim orice astfel de iniţiativă", a precizat colonelul Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, în şcoli se respectă "regulile mult mai bine decât în alte medii". 

Vaccinare la Castelul Bran

Maratonul de vaccinare cu doze Pfizer BioNTech va fi deschis în fiecare weekend din luna mai, fără programare, în clădirile Vămii Medievale de la Castelul Bran.

Toți beneficiarii vor primi “diplomă de vaccinat la Castelul Bran” și, în cazul în care vor opta și pentru vizita la Castel, vor avea acces gratuit la Expoziția cu Instrumente Medievale de Tortură.

Accesul în centrul de vaccinare nu este condiționat de vizitarea Castelului Bran.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel