Valeriu Stoica a vorbit despre șansele unui candidat susținut de PSD la alegerile prezidențiale.
Fostul ministru al justiției, Valeriu Stoica, a declarat la Digi24 că nu exclude o candidatură a lui Mircea Geoană susținută de social-democrați.
”La PSD lucrurile sunt mai confuze. Dacă urmăresc prezența lui Mircea Geoană în spațiul media din România, s-ar putea ca el să dorească să candideze. Nu știu dacă PSD ar dori să îl accepte ca propriul candidat. Este o variantă posibilă. S-au vehiculat și alte variante, cum ar fi ministrul sănătății”. a spus Valeriu Stoica.
Totuși, Valeriu Stoica nu crede că Mircea Geoană va putea să scape de eticheta ”PSD”, chiar dacă va avea o candidatură independentă. ”Tot PSD va fi. Este un candidat din afara partidului, ca formulă demagogică”, este de părere fostul ministru al justiției.
Acesta preconizează că șansele unui candidat PSD ca să ajungă Președintele României sunt destul de mici. ”Va fi greu să fie o coaliție anti-PNL mai puternică decât o coaliție anti-PSD în turul doi”, spune liberalul.
”Am o obligație față de NATO. Nu am voie să mă las dus către altceva. Chiar cred că trebui să-ți faci datoria bine, acolo unde ești. Dacă vor fi atunci condițiile (pentru candidatură n.r.), ne gândim.
Unu, nu sunt în predispoziția mentală și etică să mă apuc să-mi fac vânt cu coada atâta timp cât am un job atât de important la NATO și doi, sunt vaccinat cu politica românească și nu mai sar la fentă. De aceea, hai, să avem răbdare.
Lumea discută, e normal, înțeleg nevoia de soluții și nu mă deranjează că numele meu este vehiculat, dar am nevoie să îmi termin treaba aici și trebuie să se întrunească anumite condiții, de natură politică, climat public. Nu sunt orbit de chestiunea asta”, declara Mircea Geoană, luna trecută, în podcastul Fain & Simplu cu Mihai Morar.
În ceea ce privește viitoarele alegeri pentru președintele României, Valeriu Stoica remarcă o situație diferită față de precedentele alegeri prezidențiale.
Citește mai departe pe Radio DCNews
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ar fi luat în calcul de o parte a social-democraților pentru a fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2024. Mirel Palada a vorbit despre Mircea Geoană, dar și despre Laura Codruța Kovesi în contextul alegerilor din 2024.
Cu privire la Laura Codruța Kovesi, Mirel Palada a spus că stă bine în sondaje, însă „nu atât de bine precum anul trecut”. „A început să se mai erodeze. Anul trecut, bătea pe toată lumea în turul doi. Acum, începe să dea semne că în turul 1 poate intră, poate nu intră, și că în turul doi mai sunt și unii care o bat”, a zis Mirel Palada.
„Vedem și dacă PSD îl va accepta drept candidat pe Geoană (n.r. secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană). Părerea mea este că nu-l va accepta, dar Geoană este de departe candidatul cel mai bun pentru PSD, Ciolacu stă prost în sondaje. Geoană are și o eleganță”, a spus Mirel Palada.
„Este singurul lider român care este în stare să fie de la egal la egal cu un lider străin. Punct!”, a spus Mirel Palada la emisiunea „Ce se întâmplă" de la DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu