Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, a participat în perioada 7-8 noiembrie 2011, la Bruxelles, la o dezbatere găzduită de Parlamentul European (PE) privind pachetul legislativ referitor la Politica Agricolă Comună (PAC) 2014-2020. La această dezbatere au mai luat parte şi membrii Comisiei de agricultură (AGRI) a PE, miniştrii agriculturii din celelalte state membre ale Uniunii Europene şi comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.
Agenda de lucru a vizitei desfăşurate la Bruxelles a inclus o întâlnire în data de 7 noiembrie 2011 cu Secretarul general al COPA – COGECA precum şi cu preşedintele CEJA (Consiliul european al tinerilor agricultori). Cu această ocazie, domnul Valeriu Tabără a prezentat informaţii privind numărul tinerilor fermieri din România şi măsurile din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală destinate acestora.
De asemenea, în cursul după-amiezii de luni a avut loc întâlnirea miniştrilor agriculturii cu reprezentanţii Comisiei pentru agricultură a Parlamentului European iar ministrul roman al agriculturii a prezentat poziţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe principalele aspecte legate de Plăţile directe şi Dezvoltarea Rurală – pachet de legislaţie privind viitoarea Politică Agricolă Comună.
Marţi, 8 noiembrie 2011, Valeriu Tabără a luat parte la discuţiile cu europarlamentarii României şi totodată, a prezentat o serie de documente privind situaţia agriculturii din România, stadiul absorbţiei fondurilor europene, modificările recente ale Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală precum şi propunerile viitoare. De asemenea, a fost expusă poziţia MADR pe principalele aspecte legate de Plăţi directe şi Dezvoltare Rurală – pachet de legislaţie al viitoarei PAC.
Totodată, în cadrul unei întâlniri cu comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorilor, John Dalli, ministrul agriculturii a abordat problema reluării exporturilor româneşti de carne de porc către Uniunea Europeană şi deblocarea exporturilor de carne către Turcia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News