Valeriu Tabără: Deciziile luate de judecători-sentințe ale Inchiziției din Evul Mediu

„Ne aflăm într-un moment în care unele decizii luate de judecători nu se pot compara decât cu sentințe ale Inchiziției, luate în Evul Mediu", a izbucnit Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii. 

„Ne aflăm într-un moment în care unele decizii luate la nivelul UE nu se pot compara decât cu sentințe ale Inchiziției, luate în Evul Mediu, când o mulțime de oameni încercau să combată elementele de progres”, a declarat dl. Valeriu Tabără, președintele Academiei de Știinte Agricole și Silvice a României, referindu-se la biotehnologii și la metoda de editare genetica CRISPR/Cas.

Declarațiile omului de știință vin contextul în care, în luna iulie a acestui an, Curtea Europeană de Justiție a decis că produsele obținute printr-o tehnică de ameliorare inovatoare (mutageneză CRISPR),  trebuie reglementate ca fiind modificate genetic. Acestă decizie, influențată politic de activiștii anti-știință care se impun tot mai puternic în Uniunea Europeană, blochează practic progresul în agricultură și medicină. Comunitatea științifică protestează vehement în urma acestei decizii care scoate Europa din competiția globală economică și are costuri sociale uriașe. Producția agricolă și alimentele devin tot mai scumpe în UE, în vreme ce Statele Unite, Brazilia, Argentina și mai nou China se impun prin tehnici moderne, mai eficiente și mai puțin poluante. Medicamente inovatoare, salvatoare de vieți, vor fi interzise pacienților din Europa, care vor trebui să se deplaseze în state non-UE pentru a avea acces la soluții terapeutice moderne. Mari firme europene și cercetători de vârf s-au relocat în Canada sau Statele Unite, pentru a putea să continue studiile interzise în Europa.

Impact economic și social major

„Este inacceptabil ca o metodă modernă de ameliorare și de progres să fie judecată și mai ales atinsă de o anumită sentință. Și mai grav este că s-a atins o zonă de impact economic și social major: în fiecare secundă, la nivel global au loc milioane de modificări", a subliniat Tabără.  

„Cred că ne aflăm într-un moment în care trebuie să ne gândim și să câștigăm curaj, un curaj pe care lumea științifică trebuie să îl aibă, pentru că nu este ușor să combați o decizie greșită luată la nivelul Uniunii Europene. Și acum 20 de zile, în timpul unei vizite în Egipt, am constatat că prin ceea ce facem la nivelul UE și cum tratăm elementele legate de progres, suntem în urma tuturor și continuăm să rămânem în urmă. Aici este rolul oamenilor de știință, de a-și spune punctul de vedere. Creionarea viitorului la nivelul Uniunii în domeniul agricol și alimentar este absolut necesar să fie dependentă de ceea ce înseamnă o știință exactă pusă în slujba biologiei aplicate", a îndemnat președintele ASAS.

Valeriu Tabără, actualmente președinte al ASAS, este un reputat cercetător în domeniul fitotehniei. În anul 1984, când a obținut titlul de doctor în agronomie, a fost cel mai tânăr doctorand al USAMV Timișoara. A urmat o prodigioasă carieră universitară și științifică la aceeași universitate. A fost în mai rânduri ministru al Agriculturii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel