Scandal de amploare în PSD. Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a transmis, pe Facebook, în care se adresează președintelui PSD, Liviu Dragnea.
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, i-a scris lui Valeriu Zgonea că "Eu inca nu inteleg ce urmaresti, Vali Zgonea ! Si de ce...".
Valeriu Zgonea i-a replicat: "Eu urmăresc ca social democrația să își păstreze, cu responsabilitate, angajamentele luate în exterior, și în interior. De 20 de ani, urmăresc ca PSD-iștii să câștige alegerile locale și parlamentare, ca să guverneze pentru cetățeni. Eu nu am susținut interesele de grup când la PSD, când la PC, când la PRM și retur. Nu vreau să avem un discurs pentru români și un alt discurs pentru PSD-iști. Eu vreau acțiuni corecte și oneste, atât în interiorul familiei PSD, cât și în exterior. În PSD și în Romania anului 2016, nimeni nu ar trebui condamnat pentru o opinie. V-ați înscris în PSD, domnule Codrin Stefanescu, după care ați hotărât că nu rezonați cu valorile acestui partid și ați rezonat, pe rând, cu PC și PRM, după care ați venit să ne țineți lecții de moralitate. Eu nu mi-am părăsit colegii, indiferent dacă am câștigat sau am pierdut".
Codrin Ștefănescu a continuat: "Interese de grup? Zici chiar tu? Cand ne-a exclus Geoana pe motiv ca suntem prea apropiati de Nastase... unde iti era glasul, Vali? Pai nu era..."
"Codrin Stefanescu Eram unde am fost în ultimii 20 de ani, în PSD, cu Liviu Dragnea, Victor Ponta și ceilalți colegi", a replicat Valeriu Zgonea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu