Valeriu Zonea, președintele Camerei Deputaților, susține că cei doi co-președinți ai noului PNL își doresc să fie președinții celor două Camere ale Parlamentului, ceea ce dovedește că se intră într-un joc politic normal.
Comentând, vineri, declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis privind preferinţa pentru un Guvern PNL, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a afirmat: "Nu este nicio surpriză, nu este nimic nou sub soare. Trebuie să ne uităm un pic la politică şi să vedem care sunt chestiunile: Cătălin Predoiu conduce un Guvern din umbră, ținta e de a ajunge la guvernare, domnul Blaga dorește să fie președintele Camerei Superioare, nu e prima dată, doamna Gorghiu dorește să fie președintele Camerei Deputaților.
E o chestiune foarte simplă, nu trebuie să ne supărăm, trebuie să ne bucurăm. Intrăm și noi într-un joc politic normal în care Opoziția are pentru fiecare funcție din statul român câte un om pe care îl pregătește, care nu mai învață pe funcţie cum să se comporte. Este o chestiune de normalitate", a spus Valeriu Zgonea, citează româniatv.net.
Întrebat de unde are astfel de informaţii, şeful Camerei a răspuns: "După 20 de cred că am și eu o experiență și pot să îmi dau seama. Domnul Predoiu a şi spus acest lucru, domnul Blaga a lăsat de înțeles, doamna Gorghiu e normal, e co-președintele partidului și n-are altă funcție pe care să o ceară", a spus Zgonea.
Afirmațiile președintelui Camerei Deputaților survin la mai puțin de o zi după ce președintele Klaus Iohannis a declarat, în direct, la Realitatea TV, că dorește un nou guvern, unul al PNL, alături de care să-și pună în practică proiectul făcut în vara lui 2014.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News