Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitanţilor care doresc să obţină finanţare europeană, totalizează 680,8 milioane de euro, din care 53,5 milioane de euro sunt alocate investiţiilor din zona ITI Delta Dunării.
„Una din priorităţile Guvernului României este creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. În această perioadă, ne-am implicat la capacitate maximă pentru a pregăti toate etapele procedurale necesare deschiderii sesiunii de primire a proiectelor de investiţii pentru toate submăsurile de finanţare din Program care se adresează beneficiarilor privaţi. Am dorit să lansăm toate aceste sesiuni, cu domenii de investiţie diversificate, pentru a oferi tuturor celor interesaţi şansa de a dezvolta o investiţie în mediul rural, cu fonduri din PNDR”, a declarat Adrian-Ionuţ Chesnoiu, directorul general al AFIR, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.
[citeste si]
Astfel, în intervalul 3 mai 2017, ora 9:00 - 31 iulie 2017, ora 17:00, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru 13 submăsuri din cadrul acestui program.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, AFIR lansează şi sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanţă în vederea implementării proiectelor de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole” aferentă sM 4.2.
„Menţionăm că depunerea proiectelor se realizează online pe pagina oficială de internet a Agenţiei, www.afir.info, pentru toate submăsurile care se vor lansa în curând. Totodată, toţi cei interesaţi să dezvolte investiţii în domeniul agricol, pomicol şi în cel non-agricol pot consulta Ghidul solicitantului pentru submăsurile amintite pe site-ul AFIR, la secţiunea 'Investiţii PNDR'”, se precizează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu