Organizația Mondială a Sănătății a informat că pragul de 200 de mii de îmbolnăviri la nivel mondial a fost depășit, în timp ce valul 4 al pandemiei se stabilizează.
Cazurile globale de COVID-19 înregistrate de la începerea pandemiei au depăşit în acest sfârşit de săptămână 200 de milioane de contagieri, deşi curba noilor infecţii se stabilizează, fără să fi atins recordurile valului de coronavirus din luna aprilie, relatează duminică EFE, citat de Agerpres.
Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), decesele provocate de pandemie au ajuns la 4,2 milioane de cazuri, dintre care 45.000 înregistrate săptămâna aceasta şi se aşteaptă o scădere faţă de cele 64.500 raportate săptămâna anterioară. Noile cazuri săptămânale au fost în creştere de la jumătatea lunii iunie, în timp ce numărul deceselor a scăzut săptămâna anterioară (26 iulie - 1 august), după trei săptămâni de creştere consecutivă.
Deşi cifrele sunt mari, există optimism privind o uşoară descreştere a cazurilor săptămânale de la sfârşitul lunii iulie în Europa şi în zona Americilor, cele mai afectate de pandemie, dar rămân în creştere în Asia. Curba este în creştere de mai multe zile şi chiar săptămâni în unele ţări cu cazuri absolute, precum Brazilia, Argentina, Columbia sau Spania, dar se menţine stabilă sau în uşoară creştere în ţări ca SUA, India, Rusia, Franţa, Italia sau Iran.
Suscită de asemenea speranţă şi ritmul vaccinării în multe ţări: aproape 30 % din populaţia mondială a primit cel puţin o doză, iar peste 15 % a fost vaccinată cu schema completă.
În total, s-au administrat peste 4,4 miliarde de doze, aproape jumătate dintre cele 10 miliarde care se estimează necesare pentru a putea vaccina 70 % din populaţia mondială şi de a se apropia de obiectivul imunităţii colective.
Până astăzi, 8 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.084.919 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.048.548 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 208 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu