Marian Vanghelie a povestit, luni seară, într-o emisiune la TVR, cum a fost ridicat de procurori omul de afaceri Adrian Sârbu.
"Eu am fost la un interviu la Gândul. Eu am intrat și dânsul ieșea. Am dat mâna cu dânsul – pentru că ne cunoaștem - și am vorbit 30 de secunde. Eu mă duceam la sediul Gândul. Exact asta s-a întâmplat. Nu am stat la masă cu dl Sârbu. Nici nu avea chef să vorbească. Apoi a ieșit și am văzut ce s-a întâmplat", a zis Marian Vanghelie la TVR 1.
Adrian Sârbu a fost adus cu mandat, luni seara, la sediul Parchetului General, pentru a fi audiat în dosarul Mediafax de evaziune fiscală de peste 20 de milioane de euro. El a fost ridicat de anchetatori de la o întâlnire cu primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu