Parlamentul European a luat o nouă decizie în ceea ce privește vânzarea mașinilor pe benzină și motorină.
Piața auto va avea de suferit din cauza unei decizii pe care Parlamentul European a luat-o în urmă cu ceva timp. Atât mașinile diesel, cât și cele pe benzină vor fi eliminate treptat.Propunerea Comisiei Europene fost aprobată în urma unor îndelungi discuții, iar atât conducătorii auto cât și fabricanții de autovehicule vor fi nevoiți să se conformeze.
Decizia ar trebui să intre în vigoare începând cu 2035, când producătorii și șoferii vor fi nevoiți să renunțe la autovehicule. Motivul care stă în spatele acestei prevederi este reducerea emisiilor de CO2 din atmosferă. Deputații europeni sunt de părere că ar trebui construite și comercializate mult mai multe autovehicule care să nu mai afecteze clima din toată Europa. Schimbările climatice i-au făcut pe cei de la conducere să caute cât mai multe soluții pentru a evita o catastrofă. Încălzirea globală este un subiect foarte discutat în ultima vreme, tocmai de aceea se încearcă pe cât posibil găsirea unor soluții pentru fiecare problemă. Până în 2035 se presupune că producătorii au suficient timp pentru a construi mașini mici, precum și autovehicule comerciale, care să aibă 0 emisii de CO2.
Schimbările climatice i-au făcut pe cei de la conducere să caute cât mai multe soluții pentru a evita o catastrofă. Încălzirea globală este un subiect foarte discutat în ultima vreme, tocmai de aceea se încearcă pe cât posibil găsirea unor soluții pentru fiecare problemă. Până în 2035 se presupune că producătorii au suficient timp pentru a construi mașini mici, precum și autovehicule comerciale, care să aibă 0 emisii de CO2.
Prin votul de miercuri s-a pus capăt și încercărilor făcute de unii europarlamentari de a schimba ținta de reducere a noxelor de la 100% la 90%. Reuters menționează că legea nu e încă definitivă, dar exprimă poziția Parlamentului European în negocierile viitoare cu țările UE privind forma sa finală. Urmează o altă lege care va obliga țările UE să instaleze milioane de încărcătoare electrice pentru autovehicule. Jan Huitema, negociator principal al Parlamentului European pentru această lege, a menționat: „Achiziționarea și conducerea mașinilor cu emisii zero va deveni mai ieftină pentru consumatori”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu