În timpul verii, vârful Moldoveanu a devenit un magnet pentru turiști.
Sute de turiști au fost surprinși în weekend pe vârful Moldoveanu din Munții Făgăraș. În fotografiile postate pe Facebook de un utilizator se observă cum întreaga creastă a „Acoperișului României“, între vârful Viștea Mare și vârful Moldoveanu, e plină de oameni, iar aceștia stau la rând pentru o fotografie pe cel mai înalt vârf al țării.
Activitatea puternică de pe Moldoveanu este determinată de existența drumului forestier de pe Valea Rea, care favorizează urcarea mașinilor până în punctul Stâna lui Brunei. De acolo și până în vârf se poate ajunge după aproximativ 3-4 ore de urcat, în funcție de pregătirea fizică. Astfel, în ultimii ani, traseul a fost foarte popularizat în mediul online, iar mii de oameni s-au aventurat să cucerească vârful Moldoveanu.
Totuși, trebuie ținut cont de faptul că între vârful Viștea Mare și vârful Moldoveanu traseul este destul de tehnic și de periculos, iar echipamentul de munte este strict necesar. Numeroși oameni și-au pierdut viața în această porțiune.
Acum câteva săptămâni, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a urcat pe vârful Moldoveanu. Aceasta a postat o fotografie pe pagina de Instagram.
Un turist rătăcit între Piatra Arsă și Sinaia a fost găsit, după trei zile de căutări disperate, acasă. „Noi nu mai putem spune nimic, astfel de situații depășesc capacitatea noastră de înțelegere...”, spun salvamontiștii.
Turistul a dispărut sâmbătă pe traseul Piciorul Pietrei Arse. Acesta a sunat sâmbătă seară, după ora 21:20, anunţând că s-a rătăcit pe traseul Piatra Arsă-Poiana Stânii şi că nu mai ştie cum să coboare de pe munte, declarase şeful Salvamont Sinaia, Nae Cojanu. Ulterior, salvatorii nu au mai putut să ia legătura cu el telefonic.
În contextul în care anterior s-au mai desfăşurat misiuni de căutare a unor turişti care au coborât de pe munte înainte de a ajunge salvamontiştii la ei, salvatorii au făcut un apel către bărbat să îi contacteze, în situaţia în care a reuşit să coboare.
La căutările tânărului de 36 de ani rătăcit au participat 18 salvamontiști din Prahova, Sinaia și Bușteni, șase pompieri și trei jandarmi.
„După trei zile de căutări, zi și noapte, de la apelul de urgență lansat de cel cu probleme, după un efort deosebit a zeci de salvatori, după resurse umane, materiale și financiare consumate, abia acum cel dispărut a binevoit să își pornească telefonul și astfel să aflăm că el se afla bine mersi la domiciliu. Noi nu mai putem spune nimic, astfel de situații depășesc capacitatea noastră de înțelegere...”, a anunțat Serviciul Naţional Salvamont (citește AICI).
CITEȘTE ȘI - Motivul pentru care cel mai înalt munte din Suedia se micșorează cu o viteză alarmantă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News