Medicul Radu Țincu a vorbit despre varianta Delta a COVID-19 și despre pericolul care amenință România.
Medicul Radu Țincu a declarat că numărul persoanelor imunizate în România nu este suficient pentru a preveni un nou val de COVID-19, cauzat de noua tulpină Delta, motiv pentru care populația trebuie să se vaccineze.
"Orice persoană care nu a primit încă vaccinul- și România are o vulnerabilitate, pentru că avem puțin peste 4 milioane de persoane vaccinate, 1 milion și ceva de persoane care s-au vindecat și au fost declarate vindecate, probabil că mai există un milion de persoane care au fost asimptomatice, dacă le adunăm pe toate ne apropiem de 7-8 milioane de persoane imune, însă nu este suficient pentru că restul populației rămâne vulnerabilă. De aceea, campania de vaccinare trebuie să continue, pentru ca perioada de toamnă, când virusul va avea o transmisibilitate mai ridicată din cauza temperaturilor scăzute, să nu ne prindă cu populația vulnerabilă.
Cu cât procentul de populație neimunizată va fi mai mare, cu atât amplitudinea valului determinat de această variantă virală va fi mai mare.
Cantitatea de anticorpi după vaccinare sau trecerea prin boală scade progresiv. Inițial se considera că până la 6 luni cantitatea este suficientă. Ulterior, studiile au dovedit că anticorpii după vaccinare durează între 8 și cel mai probabil până la 12 luni.
Astfel că cei care s-au vaccinat în ianuarie nu vor avea nevoie de o altă imunizare timp de 12 luni cel puțin. E posibil să persiste chiar mai mult de 12 luni", a declarat medicul Radu Țincu, în direct la B1 TV.
În plus, medicul a completat că noua tulpină Delta a COVID-19 a lovit acolo unde populația tânără nu a fost vaccinată.
"Trebuie să ne uităm la faptul că nu am reușit să ajungem la un prag de imunizare colectivă de peste 70-80% a populației. Acest lucru determină o populație vulnerabilă la îmbolnăvire și această variantă Delta este mult mai transmisibilă, astfel încât aceste două elemente, transmisibilitate ridicată pe de o parte și pe de altă parte lipsa de imunizare a populației creează premizele ca aceasta să se răspândească cu rapiditate.
Să nu uităm că Marea Britanie care se confruntă cu cea mai mare problemă determinată de această variantă virală a avut o campanie în care populația tânără abia acum a început să primească dozele de vaccin, lucru care a vulnerabilizat persoanele tinere, cu mobilitate foarte mare în a se îmbolnăvi. Și aceste persoane tinere sunt cele care călătoresc în perioada verii, tocmai de aici derivă și îngrijorarea prezentată la Bruxelles de liderii europeni", a mai spus Radu Țincu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News