PNL îl susține în continuare pe premierul demis, dar vine și cu o variantă de sacrificiu.
Florin Cîțu este în continuare o variantă susținută de liberalii din conducerea partidului pentru postul de premier. Dacă discuțiile de la Cotroceni îi vor aduce la aceeași masă și la aceeași concluzie pe cei din partidele PNL, USR și UDMR, atunci Florin Cîțu va deveni prima opțiune de premier a președintelui Klaus Iohannis, pentru a încerca să formeze un nou Guvern.
În cazul în care negocierile de la Palatul Cotroceni nu se dovedesc favorabile pentru premierul demis, un scenariu probabil, cei din conducerea PNL ar dori să înainteze numele lui Dan Vîlceanu, ministrul demis al Finanțelor, o variantă de sacrificiu, având în vedere pozițiile partidelor parlamentare la adresa fostului Guvern Cîțu. Nici în acest context, PNL nu se așteaptă să strângă o majoritate parlamentară, numele lui Florin Cîțu fiind prezent și în cel de-al doilea plan al liberalilor. PNL ar dori ca Dan Vîlceanu să fie numele propus până înaintea votului din Parlament, acesta urmând să se retragă din cursă chiar înaintea votului parlamentar, atunci fiind propus, din nou, Florin Cîțu, conform Digi24. Se dorește ca în final să fie evitat scenariul alegerilor anticipate. Cel de-al treilea scenariu ar fi ca PNL să cedeze și să vină cu un alt nume care ar putea strânge voturile necesare în Parlament.
Dan Vîlceanu, ministru al Finanțelor în Guvernul Cîțu, picat în Parlament, consideră că partidele care au votat moțiunea nu au fost conștiente de consecințele votului lor.
”Rămâne de văzut dacă vom ajunge la o soluție. Am avut trei partide care au votat o moțiune de cenzură, neștiind în secunda următoare a trecerii moțiunii de cenzură ce au de făcut. Pentru că atunci când vii cu moțiunea și cu acea responsabilitate trebuie să știi că vei avea o majoritate care va putea vota un Guvern. Altfel, nu ai făcut decât să arunci România într-o criză politică, pe lângă problemele create de creșterea facturilor la energie, problemele create de criza pandemică”, a spus Vîlceanu.
”Deja era o criză”, a completat Prelipceanu.
”Era o criză controlată de Guvern. Astăzi a trecut în Parlament o moțiune de cenzură care a demis Guvernul și am rămas în plină criză de COVID și în plină criză legată de facturile la energie fără Guvern”, a mai spus ministrul interimar.
Vezi și: Vîlceanu acuză un moment RIDICOL în Parlament: Ne-am dat seama că nu urmează nimic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News