Noi cazuri de variola maimuței au fost înregistrate în țările asiatice.
Singapore a raportat primul caz confirmat de variola maimuței în Asia de Sud-Est, în timp ce alte două cazuri suspecte de boală au fost găsite în Coreea de Sud.
Cazul din Singapore implică un britanic, însoțitor de zbor, care s-a aflat în orașul-stat între 15 și 17 iunie. El a fost testat pozitiv pentru variola maimuței, luni, după ce a dezvoltat erupții cutanate și a avut dureri de cap și febră săptămâna trecută.
”În această perioadă, el a rămas în mare parte în camera lui de hotel, cu excepția unei vizite la un centru de masaj și pentru a mânca la trei unități alimentare diferite pe 16 iunie”, a declarat marți Ministerul Sănătății din Singapore.
Treisprezece dintre contactele apropiate ale bărbatului au fost identificate și urmărirea lor este în curs de desfășurare, a spus ministerul, adăugând că bărbatul este tratat la Centrul Național de Boli Infecțioase.
În Coreea de Sud, unul dintre cazurile suspectate implică un străin care a intrat luni în țară și a fost transportat la spitalul din orașul Busan după ce a prezentat simptome și a dezvoltat o leziune cutanată cu vezicule, transmite CNN.
Celălalt caz suspect este un cetățean sud-coreean care a raportat la Agenția de Control și Prevenire a Bolilor din Coreea după ce s-a întors miercuri în țară din Germania.
KCDA a declarat că sud-coreeanul, acum fiind tratat într-o unitate din Seul, a raportat că a avut dureri de cap înainte de a zbura și a făcut febră, dureri în gât, oboseală și leziuni ale pielii la sosirea în țară. KCDA a spus că efectuează teste și că va ține un briefing odată ce rezultatele vor fi publicate.
Variola maimuței. Rafila recomandă abstinența sau prezervativul
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, își nuanțează declarațiile recente despre protecția în cazul variolei maimuței și spune că a recomandat utilizarea prezervativului sau abstinența în cazul relațiilor întâmplătoare: „e vară, sunt multe evenimente, recomandarea rămâne în vigoare”.
"Aș vrea să fac și eu o clarificare, pentru că eu am dat un interviu câtorva colegi apropo de acest subiect legat de variola maimuței. Am recomandat utilizarea prezervativului sau chiar abstinența în situația raporturilor sau a relațiilor cu persoane întâmplătoare, persoanele cunoscute. Nu se referă la o viață fără riscuri, deci cine își asumă astfel de riscuri ... Am dat o astfel de recomandare, evident, fiind vorba de o boală care se transmite printr-un contact apropiat, prelungit, prin intermediul secrețiilor. Calea de transmitere sexuală este una dintre cele importante la această boală și evitarea relațiilor cu persoane cunoscute în mod evident este o măsură de protecție individuală pe care putem să o luăm cu toții cei care suntem la risc sau persoane care sunt la risc pentru așa ceva”, a declarat Rafila, citat de Mediafax.
Legat de anchetele epidemiologice ale cazurilor deja confirmate în România, ministrul afirmă că pe măsură ce numărul de cazuri se va înmulți, vom intra „într-un soi de rutină și în cazul acestei boli”, la fel cum a fost în cazul COVID.
"Repet, este vară, sezon estival, sunt multe evenimente în toată țara în Europa și recomandarea aceasta de precauție în alegerea partenerilor cred că trebuie să rămână în vigoare”, a spus Rafila. Citește continuarea articolului AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu