Puţine persoane ştiu că Varujan Vosganian şi-a început cariera de scriitor la revista "Urzica". Vicepreşedintele ALDE a povestit la Interviurile DC News despre una dintre schiţele sale umoristice, schiţă care nu a fost publicată niciodată.
Varujan Vosganian a povestit la Interviurile DC News că în perioada dictaturii a avut o carieră despre care nu prea a vorbit, în umor. Amuzat, vicepreşedintele ALDE şi-a adus aminte de una dintre schiţele care nu a fost publicată niciodată.
"Eu în dictatură am făcut o altă carieră despre care nu prea am vorbit, în umor. Am scris nişte schiţe umoristice şi le-am trimis la revista Urzica. Era o doamnă, Rodica o chema.
Una dintre schiţe se numea 'Principiul numărul unu al aprovizonării'. Era vorba despre un sat în care cuiva i se stricase acoperişul şi avea nevoie de tablă. S-a gândit el că îi trebuie vreo 100 de kile de tablă şi s-a dus la comună, la atelier, cu o damigeană. Întrebat câte kile îi trebuie, protagonistul din schiţă s-a gândit că dacă spune că îi trebuie 100 de kile, va primi doar 50, aşa că a spus că are nevoie de 200. S-a dus la oraş şi a spus că vrea 400 şi aşa mai departe. Până la urmă ajunge pe masa lui Ceauşescu cererea cu vreo 2000 de tone de tablă. Ceauşescu scrie pe margine: aprob în cinstea Congresului Ţărănimii care are loc. Schiţa se termină cu o garnitură de tren cu 24 de vagoane şi patru locomotive pline cu tablă.
Doamna Rodica a spus atunci 'domnule Vosganian, sunteţi talentat dar încercaţi să vă îndreptaţi spre alte schiţe'. Această schiţă nu s-a publicat niciodată.
Am mai scris acolo, un domn foarte amabil m-a invitat, m-a îmbrăţişat, Tudor Popescu îl chema. M-a publicat în Urzica. Nici nu ştii ce însemna să te publice cineva în Urzica, 500 de mii de exemplare", a povestit Varujan Vosganian la Interviurile DC News.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu