Vasi Rădulescu, medic și autorul cărții "Dragă inimă", crede într-un parteneriat între medic și cetățean, indiferent dacă cel din urmă nu are nicio problemă de sănătate.
„Doctore, ești simpatic, dar sper să nu ne întâlnim niciodată!
Mulți spun că nu vor să se întâlnească vreodată cu un medic în viața lor, de parcă asta le-ar consolida sănătatea. Pare un exercițiu bun pentru speranță și psihic, dar în realitate lucrurile ar trebui să stea altfel. Eu cred într-un parteneriat solid medic - cetățean, indiferent dacă cel din urmă e sănătos tun sau are deja zece diagnostice. Fiecare om ar trebui să aibă medicul lui și să nu-l țină acolo doar la nevoie (adică acuze clare), ci să stabilească vizite constante, pentru controale, pentru discuții de calitate, pentru lămurirea unor chestiuni, pentru prevenție primară eficientă.
Prevenție
Asta înseamnă educație medicală adecvată, cu șuntarea surselor pline de fake news. Asta înseamnă prevenție adevărată. Asta înseamnă depistare din timp a unei afecțiuni, când orice tratament are șanse mult mai mari de reușită. Asta înseamnă, chiar dacă pare invers, economii din partea statului.
Am văzut pacienți fără acuze, care veneau să facem teste și analize de control, să stăm de vorbă, să ne asigurăm că totul e bine. Din păcate, sunt puțini. Mi-ar plăcea să am o majoritate aici și să stabilesc cu fiecare parteneriate solide, pentru că e vorba de sănătate, cel mai de preț lucru pe care îl putem pierde atât de ușor.
Gândiți-vă serios la treaba asta și apelați la medici, păstrând relații frumoase cu ei. Faceți screening. Discutați liber. Faceți analizele de rutină. Eliberați-vă de informațiile nocive. În felul acesta, aveți grijă cu adevărat de voi”, a transmis Vasi Rădulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News