Vasile Astărăstoae a ÎNVINS DNA! Varujan Vosganian a fost dat de pământ după reacția avută vizavi de victoria medicului

Tăriceanu - Vosganian
Tăriceanu - Vosganian

Curtea de Apel Suceava a decis luni, 2 decembrie, achitarea medicului Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi fost rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, într-un dosar DNA.

Imediat după aceea, Varujan Vosganian de la ALDE a transmis următorul mesaj: 

”Când iei viața unui om este crimă. Când iei opt ani din viața unui om, cum se numește? Doctorul Vasile Astărostoae, unul dintre cei mai mari specialiști în medicină legală din Europa, a fost acuzat pe nedrept în 2011, hărțuit, îndepărtat din cariera sa prestigioasă, cu sănătatea șubrezită, și acum, după atâția ani de cercetări și procese, a fost achitat definitiv. Cine răspunde? Nu cumva Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, pe care unii vor s-o desființeze, ar putea să ne spună?”.

Medicul Răzvan Constantinescu l-a taxat pentru acest mesaj spunând că Varujan Vosganian ar fi trebuit să sară în apărarea lui Vasile Astărăstoae mult mai devreme.


”Dedicație pentru Varujan.


FARISEUL


Când urgia nespălaților s-a abătut asupra profesorului Astărăstoae, Vosganian nu a scos nicio silabă. Era prietenul lui de-o viață, partenerul lui de construcții politice (UFD)... Nimic... Mucles! Mare demnitar, mare om, nu a spus nimic. A lăsat "statul de drept" și "justiția independentă" să-și facă "triaba". Acum are întrebări retorice în program. Arhetipul omului pe care-l doare în fund de toată lumea. Despre mine, prietenul lui (cum mă numea), habar n-avea câți copii am sau care a fost povestea cu Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie.

L-a durut în spate, important era doar câte voturi pot aduce pentru ALDE, adică pentru păstrarea postului său de parlamentar. Când m-am întors în țară după întâlnirea de la Philadelphia cu Iohannis, m-a întrebat dacă poza cu dulapul era reală sau fake (!)...


La un moment dat, eram la un restaurant chinezesc infect din Iași, la care ne adusese Varujan, alături de alți membri ALDE și de profesor.

Discuția a fost așa:


Vosganian: Vasile, dar la tine cât mai durează problema aia a ta?


Astărăstoae: Ce problemă? La ce te referi?


Varujan: Aia cu justiția, am auzit că sunt lucruri foarte grave acolo!


(ceea ce-l interesa era doar când poate reveni Astărăstoae în viața politică pentru a-i aduce voturi milogului)


Iohannisianule, tu nu trebuia să "auzi" nimic, tu trebuia să ȘTII tot dosarul din scoarță în scoarță, astfel încât să nu umilești un prieten în public, ci să fii apt să-l aperi împotriva oricărui atac al nespălaților care-l făceau "penal"! E clar acum?!”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel