Vasile Astărăstoae, cercetat penal într-un dosar de corupţie, nu poate părăsi ţara

as
as

Magistraţii ieşeni au decis vineri să respingă recursul făcut de şeful Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T.Popa" prin care cerea ridicarea interdicţiei procurorilor de a părăsi ţara.  Rectorul UMF, Vasile Astărăstoae, nu poate pelca din ţară cel puţin până la mijlocul lunii decembrie.

Magistraţii au decis vineri, 25 noiembrie, menţinerea obligării de a nu părăsi ţara luată de procurori în dosarul în care este cercetat pentru că ar fi trucat o licitaţie cu fonduri europene, scrie Adevărul.

În cazul şefului de la Medicină a început urmărirea penală pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, abuz în serviciu contra intereselor publice, tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, conflict de interese şi aderare la un grup infracţional organizat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel