Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor, condamnat

Vineri, Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor din România şi rector al UMF Iaşi, a fost condamnat de Tribunalul Suceava la doi ani închisoare cu suspendare.

Astfel, potrivit deciziei instanţei, Vasile Astărăstoae a primit 2 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, precum şi 2 ani închisoare pentru conflict de interese, fiind însă achitat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Cele două pedepse au fost contopite cu o condamnare de 1 an închisoare aplicată de Judecătoria Iaşi într-un alt dosar, rezultând doi ani închisoare, relatează Agerpres. Tribunalul Suceava a suspendat executarea pedepsei, aplicând un termen de încercare de 4 ani. Alte condamnări în dosar: Adrian Ciureanu - 3 ani închisoare cu suspendare, Daniela Druguş - 3 ani cu suspendare, Pughin Corvin Gabriel - 2 ani cu suspendare, Laurian Tănăsescu - 2 ani cu suspendare, Dănuţ Muşat - 1 an cu suspendare, Dan Alexandru Verner - 1 an cu suspendare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel