Vasile Astărăstoae şi-a anunţat demisia, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă. Medicul a renunţat la postul de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, funcţie pe care o ocupa din 2008. Acesta a precizat că va rămâne membru în Senatul universităţii.
În vârstă de 66 de ani, Vasile Astărăstoae ocupă în prezent și funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România.
Vasile Astărăstoae intenţiona să-şi dea demisia de anul trecut, însă a renunţat la plan când membrii Senatului l-au votat pentru un nou mandat.
Vasile Astărăstoae a declarat că la baza deciziei stă totuşi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-a declarat incompatibil anul trecut.
Interimatul la UMF a fost preluat de profesorul universitar Dragoş Pieptu, care a ocupat până acum funcţia de prorector al instituţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News