Vasile Blaga a fost achitat

Vasile Blaga a fost achitat în dosarul finanțării ilegale a campaniei electorale democrat-liberale, în care era acuzat de trafic de influență.

Vasile Blaga  era acuzat de trafic de influență și că ar fi primit mită, prin interpuși, 700.000 de euro de la ex-primarul Gheorghe Ștefan din Piatra Neamț. 

 Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

La ultimul termen al procesului, care a avut loc pe 20 octombrie, procurorul DNA a cerut judecătorilor condamnarea lui Vasile Blaga la închisoare şi confiscarea sumei de 700.000 de euro pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În ultimul cuvânt, Blaga a declarat că este nevinovat și a cerut să fie achitat. "Toţi martorii au declarat în instanţă că nu mă cunosc. Hăhăianu a declarat că nu mă cunoaşte şi că nu am intervenit pentru numirea lui.

Cum puteam face trafic de influenţă pentru cineva pe care nu îl cunosc? Au spus că mi-au dat bani în sediul din Modrogan, nr. 22, când eu nu am avut niciodată birou acolo. Să nu ştii când ai dat bani, unde i-ai dat şi să minţi cu neruşinare. Sunt complet nevinovat", a spus Blaga în ultimul cuvânt în faţa instanţei, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel